Inainte de 29

Ma plictiseam la birou si m-am gandit sa fac o recapitulare a ceea ce s-a mai intamplat in viata noastra de la inceputul anului pana acum. In ordine cronologica.

1. Ziua indragostitilor (de gratare si bere) la Sirnea. In februarie am fost la Sirnea cu nevestele, actuale sau potentiale. La zapada si gratare. Poze aici. Personal, am oferit moka un crash-course de montat lanturile celor carora nu au dobandit nativ acest talent (spre deosebire de mandea ;). A fost super si ar trebui sa facem mai des asemenea iesiri, cat om mai fi p-aici. Merita o mentiune speciala Alina, prietena lui Stava, care s-a evidentiat prin capacitatea de a gati vreo 30 de omlete pentru micul dejun.

Iar noi am patentat expresia lu' Livache: 'noroc/sanatate/succes..., desi nu prea cred...'.

2. Pfanner Worms. Tot prin februarie am avut si o experienta nasoala cu un suc Pfanner pe care l-am luat de la Economat din Cotroceni. Vedeti ce-am gasit in el aici. Am trimis mailuri si la producator in Austria, si la astia din Romania care importa, iar in final am facut si reclamatie la OPC Bucuresti. Mai e, oare, nevoie sa spun ca toata agitatia a fost degeaba si ca raspunsul pe care ar fi trebuit sa-l primim in termen de maxim 30 de zile (pana la inceputul lui aprilie) nu l-am primit nici acum (la sfarsitul lui mai)?

Oricum, cutia noastra cu suc nu a fost acceptata de OPC Bucuresti ca proba, ca asa e regula: sa verifici orice altceva, doar ce ti-a adus cel care face reclamatia nu (ca cica poate a facut-o intentionat). Deci, daca gasesti un soarece intr-o franzela, OPC-ul o se verifice celelalte franzele, nu pe cea cu soarecele. Oare care or fi sansele sa gaseasca acelasi lucru? Cool, huh?

Asta asa, ca fapt divers, daca patiti vreodata ceva similar, sa stiti macar sa nu va mai consumati timp, energie si nervi de pomana. Mai bine inghititi in sec si va resemnati...

3. Cei mai copii recunoscatori. Pe la sfarsitul lui martie am reusit sa facem ceva ce planuiam de mai demult: sa le facem cadou la smeii si bordeenii seniori un sejur de 7 zile la 4+ stele in Egipt, la Hurghada. Asta dupa ce am tot cautat destinatii mai apropiate (si mai ieftine) precum Grecia sau Turcia si am pierdut o zi intreaga la Targul de turism de la Romexpo, de unde am venit cu doua plase pline de pliante. In afara de componenta sentimentala, cadoul are si un scop practic: sa ii obisnuiasca sa zboare cu avionul (deocamdata pe o distanta medie). Ca trei sferturi dintre ei n-au mai facut asta in viata lor. Bine, compenseaza sfertul ramas, care s-a plimbat din Cuba pana in Africa de Sud, Dubai, Iordania etc.

Am gasit un hotel super, all-inclusive, de unde au posibilitatea sa faca excursii organizate la piramide si in Valea Regilor, scufundari (ha!) si o gramada de alte chestii de gen. Insa cine crede ca a fost usor sa primeasca vestea se vede ca nu-i cunoaste pe ai nostri... In afara de reactiile predictibile ('nu trebuia sa cheltuiti banii', 'ar fi trebuit sa va duceti voi') au venit si o serie de replici de genul 'cum sa merg io cu avionul, ce, vreti sa ma vedeti moarta?' :D

In fine, dupa cateva saptamani s-au obisnuit cu ideea, saptamana trecuta si-au luat pasapoartele iar weekendul asta au venit la Bucuresti sa-si cumpere costume de baie, sandale si alte 'bagaje'.

4. Hai sictir si vaffanculo, Podiuce! Noroc ca am apucat sa facem economii pentru sejurul alor nostri, ca la sfarsitul lui aprilie nea Podiuc, pentru care am lucrat din anul 5 de facultate, mi-a tras-o de nu mi-a venit sa cred. Cum s-a petrecut:

Ramasesem in urma cu trei salarii (la sfarsitul lui aprilie ar fi trebuit sa iau banii pe februarie) si, ca de obicei, am inceput sa ma milogesc de tipa care se ocupa de plati. Lucru care ma enerveaza la maxim, sa trebuiasca sa dau o suta de telefoane ca sa-mi dea banii de salariu. Si am scris un mail  necajit, dar respectuos, in care ii spuneam cat de mult ma deranjeaza situatia si am batut si un apropo si de o marire de salariu (mica, de criza, ca munceam pe acelasi salariu de 2 ani jumate). Mailul l-am trimis lu' conu' Podiuc care era la Milano sa-si caute mobila la targul international (ca tocmai ce-i ceruse Walter Knoll 15.000 euro pe o canapea...). Asta se intampla vineri.

Luni - nimic. Eu stiam ca ar fi trebuit sa se intoarca si de obicei ma suna sa ma intrebe ce am mai lucrat s.a.m.d. L-am lasat in pace.

Marti de dimineata il sun eu. Imi inchide. Il mai sun mai tarziu, nu raspunde. Ma duc la firma si ii spun ca as vrea sa vorbim. Imi arunca, din usa, 'n-am timp acum, te sun eu mai incolo'. Nu ma suna. Mai incerc eu o data seara - nu raspunde.

M-am apucat si i-am scris un alt mail, tot cu bun-simt, in care il anuntam ca a doua zi voi veni sa-mi depun demisia si ca astept sa imi dea banii pe care mi-i datoreaza. A doua zi ma duc si cand ma vede ma baga in chichineata de protocol. Si ma anunta 'sunt de acord cu demisia ta, dar de la 1 februarie'. Fara sa clipeasca, fara aparente remuscari, omul mi-a zis, practic 'uite, in acest moment iti dau o teapa de trei salarii si tu n-ai ce sa-mi faci'. Nu ca nu m-as fi asteptat, dar am fost foarte dezamagit. A inceput apoi sa caute tot felul de scuze si acuze, ca oricum el nu era multumit de mine, ca treaba merge incet, ca aveam oricum cel mai mare salariu din firma si alte aberatii. L-am intrebat de ce nu m-a dat afara daca nu era multumit, cinstit, barbateste. De parca eu nu stiam ca de juma' de an tot cauta fraieri care sa munceasca pe mai nimic si n-a gasit nici unul. In sfarsit, de sila de atata nesimtire, mi-am dat demisia fara alte pretentii si mi-am luat adio de la cele 3 salarii de care aveam mare nevoie la acel moment.

Asta daca vreodata vreti sa va faceti casa de 1600 mp si sa va luati X5 si X6, sa stiti cum se procedeaza. Ma mir ca am fost asa naiv atat de mult timp, ca stiam ca la casa aia au muncit pe putin 500 oameni de la inceput pana acum. Si, din cate am aflat ulterior, se pare ca toti au plecat de acolo cu 'gauri' mai mici sau mai mari. Date de un om care se considera un crestin practicant...

Vreo cateva zile am fost cu fundul in sus, dar p-orma a venit 1 mai.

5. 1 mai la Veliko Tarnovo. Noroc ca am apucat din timp sa luam hotararea ca vom merge la Veliko cu 'za gheng', ca dupa saptamana cacacioasa pe care am avut-o, sigur n-as mai fi avut chef. Si rau as fi facut. Ca a fost exact ce-mi trebuia, tratamentul perfect pentru tristete si melancolie. Zagorcile au curs garla de la prima ora, iar hazul de necaz a prisosit. Mai ales ca familia Bulea-Vasilache se afla in aceeasi situatie ca si mine, deci am avut parteneri de nadejde.

Veliko e foarte pitoresc, se mananca bine si relativ ieftin (desi nu e chiar pomana, cum auzisem) si are cateva centre de atractie (cetatea, monumentul vlahilor, Albanasi la vreo 3 km). Poze aici.

De ziua noastra am fost cu Roxi la cetate si ne-am plimbat pe stradutele inguste. Iar seara am mers (pe jos!) la bowling, unde sotia mea a descoperit ca are un talent innascut. Pizza cu ton a fost delicioasa!

Momentele mai putin fericite au fost meciu Real-Barca pe care primii l-au pierdut cu brio si amenda (a se citi spaga) pe care am dat-o unor militieni cu radarul, care m-au prins chiar cand demarasem sa depasesc un camion care imi tot arunca criblura in parbriz. Macar au fost cumsecade, s-au multumit cu 10 leva (adica vreo 5 euro) pe care Alin ii pastrase sa plateasca podul. Merita mentionat si drumul aproape perfect din Bulgaria in comparatie cu hartoapele de la noi, in special cele din Adunatii Copaceni.

6. My new job. Dupa ce am venit de la Veliko m-am apucat de CV-uri, portofolii, scrisori de intentie si aplicatii on-line pentru joburi. Si, printre altele, am vorbit si cu Stefan Nedelcu, sa ii spun sa raspandeasca vestea daca are cineva nevoie de un arhitect (cu dor de duca). Iar el mi-a oferit un job de 2-3 luni (sau poate mai mult) la ei in birou.

Asa ca toate lucrurile au decurs ok pana la urma. Cei de aici sunt baieti de treaba, profesori in Autocad si Max, asa ca mai invat si eu cate ceva de la ei. La 'munca' vin pe jos si plec tot pe jos inapoi acasa (vreo 7 km in total), asa ca am mai dat si burta jos putin.

Diseara vine evaluatorul sa vada garsoniera pentru credit, asa ca o sa o roiesc mai devreme azi, sa strang prin casa. Sper sa mearga totul bine, ca, desi nu am mai adus vorba aici, creditul asta ne-a facut o gramada de probleme (ex. ING ne-au refuzat pe motiv ca suntem la 0.4 mp sub suprafata minima pentru creditele ipotecare - vrajeala, credem noi).

Roxi saptamana asta are musafiri la birou ('colegii' de la Law Europe) si o sa fie stresata. Iar eu ma stresez doar ca se apropie 29. De ani. Asa ca am tinut sa scriu postarea asta cat inca mai am doar 28, ca mi-e ca de duminica incolo ma senilizez :D.

'Hepi barsdei to mi' si, mai incolo, si la nevasta. Cand o sa fac 30 sigur o sa tremur de frig pe o plaja undeva, ca Australia e mare si anotimpurile sunt cu fundu-n sus.