Noutati. Sfaturi. Lume buna care ne viziteaza (blogul). Jurnal de cazarma. Anunturi imobiliare

 
La cererea expresa a marelui public, cangurul negru revine. Pe cai mari. Sau caii negri revin pe canguri mari? Ca nu mai stiu. In sfarsit, nu mai conteaza...

Am inceput sa primesc din ce in ce mai multe emailuri si mesaje de la cei care citesc acest blog si ma bucura lucrul asta, ca asa ne mai cunoastem si noi viitorii (potentiali) conationali. Desi nu ma bate niciun gand sa ma reprofilez ca agent, nu ma deranjeaza deloc (ba chiar dimpotriva) sa ofer cate o parere (ca nu le pot numi sfaturi), dar adresez o rugaminte celor care imi scriu pe chestiuni legate de emigrare sa incerce sa se documenteze mai intai din sursele oficiale (incepand in primul rand de pe siteul oficial). Sunt multi care, asa cum se intampla si pe forum, ma intreaba generalitati de genul 'cum e in Australia?', 'se gasesc joburi?', 'ce sanse as avea sa ajung acolo?'. Lor as vrea sa le transmit urmatoarele: oameni buni, internetul asta e o mina de aur pentru cei care vor sa afle cat mai multe detalii despre Australia (si nu numai). Doar ca trebuie sa ai putina rabdare si un dram de bunavointa sa cauti si sa gasesti ce ai nevoie. Inteleg ca e un pas important pe care unii dintre voi vreti sa-l faceti, dar cu atat mai mult ar trebui sa nu va bazati pe opinii subiective ale unora sau altora. Si mai ales sa nu va asteptati sa va dea cineva 'mura-n gura'. Repet ce am mai spus de atatea ori: fiecare e diferit si se asteapta sa gaseasca altceva aici. Pentru unii se intampla sa iasa treaba bine (consideram ca si noi ne numaram printre acestia), iar pentru altii nu. Nimeni nu ofera garantii. Risti si castigi sau pierzi. Dar de riscat oricum risti. Noi, unii, ne-am asumat pe de-a-ntregul acest risc cand am hotarat sa plecam din Romania. Motivul era unul cat se poate de simplu: nu vroiam sa ajungem vreodata sa ne para rau ca am fi putut si n-am incercat.

Din ce citim pe net si mai vorbim cu cei de acasa, situatia in Romania pare din ce in ce mai albastra. Sau maro... De altfel va dau o veste 'senzationala': se pare ca Micul Boc are si el, bietul, ganduri de bejanie. Profitand de un instrument care urmareste activitatea pe blog, am aflat ca cineva din Cancelaria Primului Ministru pierde vremea cautand canguri verzi pe pereti ('n-am gasit alta rima' :), asa cum puteti vedea mai jos. Oare chiar asa de nasoala sa fi ajuns treaba? Am insa o veste proasta: meseria de Prim Ministru nu cred sa se afle pe SOL, deci slabe sperante...

Aceeasi veste si pentru Ministrul de Interne, din pacate... (sau poate o fi Ministrul de Interioare?)

Oi fi uitat sa platesc vreo amenda de circulatie si acum cauta sa-mi dea de urma, sa mai 'atraga fonduri' :)

Bugetari care n-au ce face la serviciu... Si te mai intrebi...

Sa revenim insa la oile noastre marsupiale.

Noutatile pe care le avem o privesc in special pe Roxi. Care, asa cum spuneam in ultima postare, avea ganduri serioase sa ia pusca si ranita la spinare si sa plece la 'razbel'. Adica sa se inroleze in armata.

Ce-i drept, jobul era foarte bun. Post pe contabilitate (adica ceea ce isi doreste sa faca), salariu mare si neimpozitat, cetatenie dupa 3 luni, posibilitati de promovare si pregatire imense (inclusiv universitate platita de ei), o gramada de facilitati deloc de neglijat, locuinta asigurata de armata cu o chirie probabil pe sfert din cat platim acum.

Asa ca s-a pregatit saraca de ea temeinic pentru testele preliminare, mai ales ca stia ca in general cei fara cetatenie au sanse destul de mici sa fie selectati. Dupa ce a luat primul test scris a urmat si un interviu pentru care s-a documentat despre tot ce presupune armata australiana (inclusiv despre pusca de asalt Steyr F88).

Iar in urma interviului (care a durat aproape o zi intreaga, cu tot cu vizita medicala si discutia cu un psiholog) a primit acceptul. Si o sapca frumoasa, drept recompensa :)

Ar mai fi urmat doar sa se prezinte la proba fizica preliminara (o formalitate). Iar apoi 80 de zile in programul de pregatire fizica si tactica din Wagga-Wagga. Care nu era deloc floare la ureche, mai ales pentru o faptura gingasa ca ea, dar cu atat mai mult era ambitionata sa reuseasca.

Insa pana la urma, dupa indelungi 'framantari', a renuntat (cu multe regrete) la ideea cu armata din cauza nesigurantei in ceea ce priveste locul in care ar fi urmat sa primeasca post. Nimeni nu ii putea garanta ca va primi job in Perth. Noi nu am fi exclus posibilitatea sa ne mutam in alta parte, desi ne simtim minunat in orasul asta. Deocamdata suntem insa oricum 'legati de glie' de sponsorizarea din partea WA si inca un an si jumatate nu ne putem muta in alta parte nici daca am vrea lucrul asta. Roxi ar fi urmat sa devina cetatean si pana la urma pentru ea nu ar mai fi fost o problema, dar exista riscul ca ea sa trebuiasca sa se mute la post si eu sa fiu nevoit sa raman aici. Si daca nu i-ar fi convenit, regula era ca oricum cel putin 4 ani de zile nu ar fi putut sa demisioneze.

Si chiar daca sa presupunem ca ar fi primit jobul aici, la fiecare doi ani urma sa fie relocata. Se mai intampla sa ramai la acelasi post 4 sau maxim 6 ani, dar pana la urma tot trebuia sa pui coviltirul la caruta si sa te duci unde te trimiteau ei. Pe cheltuiala lor, desigur, dar totusi...

Iar daca ai stii ca te trimit in Sydney, Melbourne, Brisbane, sau chiar in Hobart nu ar fi fost o mare tragedie, ca mai vedeam si noi lumea, dar daca ne trimitea in Alice Springs, Broome sau cine mai stie prin ce satuc uitat de lume pe unde au astia bazele militare? Eu ma apucam probabil sa proiectez tzarcuri pe la ferme, ca altceva... :)

Din pacate armata aici inca se bazeaza pe sistemul invechit cum ca barbatul munceste si femeia casnica are grija de copii si il urmeaza oriunde s-ar duce. Iar pentru noi nu prea se potrivea. Mai ales cu cat ne dorim sa prindem radacini cat mai repede, in sensul ca ne dorim sa ne construim o casuta si un bebe cat mai curand ;)

Deci, cu mare parere de rau, Roxi a renuntat la un job excelent, dar care ne-ar fi influentat viata intr-o prea mare masura. Si nu a fost singurul, de altfel.

Intre timp a gasit un job temporar de sase saptamani la o firma multinationala de inginerie. Firma e ca lumea iar jobul e simplu, ca invarte toata ziua niste hartii de colo pana colo, scaneaza niste dosare si arhiveaza niste chestii. Plus ca fiind job temporar salariul e destul de bun si Roxi se bucura ca mai poate sa scrie ceva 'experienta australiana' in CV.

Dar in timpul asta a mai continuat sa aplice pe ici-colo. Asa ca a fost chemata la un interviu si repede acceptata de unii care aveau o afacere cu terenuri de tenis. Jobul era destul de complex, incluzand si ceva elemente de contabilitate, dar firma era foarte mica si salariul pe masura, iar posibilitatile de promovare erau zero. Poate doar ca instructor de tenis :) Roxi a stat vreo doua zile in dubii, ca se spune ca in general primul job nu se refuza. Insa dupa ce am intors amandoi situatia pe toate fetzele si mai ales dupa ce a vorbit si cu agenta de recrutare, si-a dat seama ca mai rau ar face daca s-ar duce acolo cateva luni decat daca nu s-ar duce deloc. In sensul ca ori stai cel putin un an pe un post, ori pleci dupa cateva luni cu recomandari favorabile din partea angajatorului. Cum scenariul 2 era putin probabil sa se intample si cum nu vroia sa piarda un an acolo, Roxi a ales sa spuna pas si sa isi pastreze optiunile deschise pentru altceva mai bun. Intre timp oricum isi continua studiile (doar ca acum a ales sa se duca la scoala seara, ca sa poata sa mearga si la serviciu, daca s-o gasi).

Pe la jumatatea lui iunie am mai dat o tura cu Marius cu bicicletele pe malul oceanului, din Cottesloe pana in Hillary's si inapoi pe la City Beach. Ocazie sa mai dezmortim picioarele, sa ne mai bucuram de vremea frumoasa si sa-i fac lui Marius suficiente poze cu semnele de avertizare cu serpalai. 

Tot in perioada aia am mai facut si un gratar in aer liber in fata blocului lui Marius. E acolo un parculet (mai degraba un spatiu verde) pe marginea autostrazii, cu gratare, mese si veceuri cantatoare si am petrecut de minune impreuna. Doar ca am fost cam neinspirat, ca mi-am luat nadragii scurti si m-au nenorocit tantarii. Auzi, ba nene, tantari iarna...

La mine la serviciu treaba vad ca merge inainte. Stresul e aproape inexistent, desi se mai intampla uneori sa mai vina cate o avalansa de proiecte. Dar le descurcam fara sa ne dam prea tare peste cap. Bine ca vin, ca mai rau ar fi fost sa nu avem.

In continuare am mers pe bicicleta dimineata, mai ales ca pana acum vreo doua-trei zile a fost mai mereu soare si senin. Desi s-a facut cam frig, adica 4-5 grade noaptea, e departe inca de minima istorica de -0.6 grade :) Ziua insa sunt cam 17-18 grade, asa ca uneori mai vezi pe strada oameni in pantaloni scurti si slapi (printre cei cu paltoane si fulare). Dupa amiaza in pauza de masa prefer sa ies cu pachetelul pe malul raului si sa mananc la aer liber. Iar acum cateva zile era plin de papagali colorati in copaci. O frumusete!

Ca tot povesteam de serviciu, firma noastra a inchis una dintre casele de prezentare si a facut o licitatie interna pentru mobilierul si decoratiunile din interior. Ocazie cu care am mai cheltuit vreo suta si ceva de dolari anapoda pe niste prostii, dar macar am avut un motiv intemeiat sa mergem 75 de km pana in Mandurah, oras despre care auzisem ca e foarte frumos si pe care abia asteptam sa il vizitam.

Asa ca intr-o sambata dis-de-dimineata ne-am urcat in masina si am plecat. Pentru inceput la veterinar, ca pisoiului ii aparuse o chestie ciudata sub barbita si ne era frica sa nu fie cine-stie-ce ciuperca. Am avut noroc, era doar o mica julitura, asa ca l-am parasutat inapoi acasa si am plecat voiosi spre Mandurah.

Ne-am dus in primul rand sa ne recuperam achizitiile. Niste vaze, o veioza, un castron de sarma cu niste biloaie in el, o tava cu niste farfurii. Prostii... Dar ne-a placut cartierul.

E destul de interesant sistemul de dezvoltare al zonelor rezidentiale de aici. Dezvoltatorii (in general privati, dar se mai intampla sa fie si consiliile) cumpara o suprafata mare de teren, o parceleaza, aduc utilitatile la fiecare parcela, realizeaza infrastructura, asfel incat in momentul in care terenul e scos la vanzare strazile sunt asfaltate si aleile betonate, parcurile si locurile de joaca pentru copii sunt gata, vegetatia din spatiile publice e la locul ei, iar parcelele sunt aproape intotdeauna terasate si nivelate ca-n palma, pentru a fi mai usor de construit pe ele. Iar de construit nu construieste fiecare ce-l taie capul, ca aproape intotdeauna pentru aceste zone exista planuri de urbanism extrem de precise.

Se practica uneori ca o anumita zona (cam 10-20 parcele) sa fie rezervate pentru 'display houses', ale firmelor de constructii care isi permit. E ca un showroom de case, in care clientii pot intra sa vada ce le ofera fiecare si

unde pot discuta cu reprezentantii de vanzari. Iar cand restul parcelelor se vand, display-urile se inchid si se vand si ele, urmand a se construi altele in zone noi.

Dupa ce am luat ce aveam de luat si am mai dat o raita prin zona, am plecat in Mandurah in centru. E foarte pitoresc oraselul, cu o multime de case pe canale. Nu e ca la Venetia, desi multi dintre agentii imobiliari asa ar vrea sa lase impresia. In schimb e un loc ideal pentru o viata tihnita, cu masinile in garaj si barca in fata balconului. Si cu preturi pe masura pretentiilor...

N-am duce-o rau in Mandurah, cu conditia sa avem joburi prin apropiere, ca e cam departe de Perth. Imi amintesc insa ca primul job care mi s-a propus cand am venit aici era unul de draftsperson in Mandurah. N-a mai iesit nimic pana la urma (zic 'din fericire' acum), dar pe atunci as fi fost dispus sa fac naveta.

A fost frumos in Mandurah. Am facut din nou o multime de poze si am venit acasa foarte relaxati. Atat de relaxati ca Roxi a reusit sa dea gramada si sa sparga una din vazele cele noi... Am lipit-o eu cu super-glue, dar tot se vede. Aia e, ce sa-i faci, a mai crapat un drac :)

De curand Roxi a fost invitata la o cina la o prietena filipineza, o fata cu o poveste impresionanta. Pe scurt, cand era mica, desi erau sarace lipite pamantului la ele in Filipine, Roena si mama ei au alergat dupa un turist australian pe care il vazusera ca isi pierduse portofelul. In care avea toti banii (o adevarata avere pentru ele) si actele.

L-au ajuns din urma si i-au dat omului portofelul inapoi, ba mai mult, nici macar nu au vrut sa accepte o recompensa. Au ramas insa prieteni. Iar cand mama ei s-a imbolnavit, inainte sa moara, l-a rugat pe tipul ala, care intre timp devenise foarte bogat, sa aibe grija de Roena. Si el a ajutat-o sa vina in Australia si sa poata sa studieze aici.

Asa ca inca o posibilitate de emigrare pentru doritori: intotdeauna sa le dati portofelele inapoi australienilor (bogati) care le pierd :)

Cam cu astea ne 'laudam' deocamdata (daca nu pun la socoteala si noul telefon mobil pe care mi l-a facut cadou sotia din primul ei salariu ;) Astea si un lamai si un leustean pe care i-am cumparat de la Bunnings (ca tot ziceam mai devreme ca vrem sa prindem radacini).

Seara mai alergam 'pe malul garlii' (am facut ceva progrese; macar cu atat sa ne fi ales din pregatirea pentru armata) si ne mai uitam din cand in cand la cate un meci. Din pacate cele mai interesante sunt in toiul noptii, asa ca le-am cam sarit. Australia a facut o figura buna, terminand grupa pe locul 3 (cu 4 puncte parca), desi au furat-o de la nemti cu 4-0 in primul meci.

Oricum pe aici 'soccer'-ul e un fel de sport pentru domnisoare. 'Footy' (adica fotbalul australian) ramane detasat in topul preferintelor (e destul de spectaculos, ce-i drept), urmat de cricket si tot felul de alte sporturi ciudate precum netball, un sport mai mult de fete, asemanator oarecum cu baschetul, doar ca la asta pe teren sunt doar cosurile (fara panouri) si e mult mai static si plictisitor.

Iar Bambusica practica in continuare cu destoinicie curling-ul, asa cum de altfel o facea si in Romania. Cred ca vrea sa faca performanta...

Ca si alte noutati ar mai fi de spus ca ne-am trezit intr-o dimineata cu un nou Prim Ministru (o cucoana). Cum nu ma pasioneaza politica de aici (e prea 'light' in comparatie cu ce eram obisnuit) pot doar sa remarc decenta cu care a avut loc evenimentul. Nu am vazut sa iasa unii sau altii la televizor si sa inceapa sa faca panarama. Lumea pare mult mai interesata seara sa se uite la emisiuni de genul 'Master Chef' sau 'Australia's Got Talent' decat la bla-bla-urile politice. Pana n-o aparea si pe aici vreun domnu' Dan sau vreun domnu' Gadea sau vreun alt domn, mai stii?...

In incheiere as vrea sa profit de 'audienta' acestui blog non-profit ;) si sa fac un anunt imobiliar: garsoniera noastra din Bucuresti (str. Panduri) isi cauta ocupant(i) de incredere. Asa ca daca stiti pe cineva interesat si doriti sa-i dati de veste, v-am ramane recunoscatori. Ca e frumoasa, aranjata, mobilata, asa si pe dincolo, asta e de netagaduit. Doritorilor le putem trimite fotografii sau putem sa aranjam sa o vada. Emailul meu e andu.smeu@gmail.com

Si nu uitati: garsoniera-i cu noroc! Statistica ultimilor ani spune ca cei care au locuit acolo o perioada mai indelungata au sanse nemaipomenite de a lua drumul Australiei ;)

UPDATE 18/07/2010
Cu garsoniera s-a rezolvat. Si noua locatara nici macar nu pare sa aiba ganduri de emigrare.
Inca... ;)