De cand suntem aici. Si tot nu ne-am plictisit, ba chiar dimpotriva.
Perth Zoo. Am fost duminica trecuta la zoo. Am baut un suc la o terasa de acolo, in timp ce printre mese se plimba un cormoran sau ceva de genul (un pasaroi mare cu ciocul curbat), am vazut aleea pe unde tocmai trecuse un elefant (cum de ne-am dat seama puteti vedea in poza asta) si am vazut tot felul de animale si animalute din lumea larga, de la maimutele mici cat degetul la girafe, rinoceri si crocodili. Data viitoare ne vom face abonament, asa cum au Gabi si Maria. Pentru 60$ pe an poti sa mergi de cate ori vrei, in toata Australia. Iar o intrare obisnuita costa 20$. Noroc ca vazusem la supermarket o cutie de cereale de 5$ la care primeai un cupon cu care daca luai un bilet, al doilea era gratis. Merita, nu?
Pungasii din Romania inca nu ne dau pace. Desigur ca pana sa se implineasca luna de cand am ajuns aici, ai nostri au reusit sa isi puna calculatoarele pe butuci. Pe rand, nu toti in acelasi timp, e drept. Dar la fiecare a trebuit formatat hardul. La parintii Roxanei nu mai mergea internetul, iar la ai mei au aparut niste bad-uri. Nicio problema, in aparenta. Le cumparasem windowsuri originale, Office original, iar Skype si restul programelor pe care le folosesc sunt freeware.
Au gasit fiecare pe cate cineva care s-a ocupat sa le instaleze din nou sistemul de operare si restul softurilor. Tata pe un vecin pe care il cunostea, socrii pe cel de la Romtelecom care venise sa le repare netul si le spusese ca nu merge, ca trebuie reinstalat Windows-ul si ca poate face el asta, in particular, contra unei sume modice.
Oameni de buna credinta - au acceptat. I-au dat individului calculatorul acasa, cd-urile cu Windows-ul original si cu driverele si a doua zi si-au primit calculatorul inapoi. Asta se intampla acum vreo doua saptamani. Calculatorul mergea bine, nimic de spus, ne vedeam si vorbeam pe Skype fara probleme. Doar ca am fost curios sa vad ce le-a mai instalat si am observat ca Automatic Updates erau oprite, desi ele, implicit, sunt pornite. Mi s-a parut usor bizar, dar le-am explicat cum sa faca sa le activeze si nu m-am mai gandit la asta. Pana duminica trecuta, cand au facut update-ul care verifica daca versiunea de Windows e originala si ne-am trezit ca ne apare mesajul ca nu e. Am verificat seria de instalare si era cu totul alta. Si am descoperit ca nenorocitul care le instalase Windows-ul pirat le adusese toate cd-urile, mai putin cel cu originalul.
Am inceput sa spumeg si sa fac ca trenul. Ma invarteam in casa si nu ma puteam impaca cu ideea ca unii oameni sunt asa escroci. I-am pus pe socrii mei sa-l sune pe jegos si sa-l ia tare din prima. La inceput a dat-o cotita, ca vai!, ca el a incercat sa-i ajute si ei il jignesc, ca le-a instalat versiunea buna, dar ca au fost niste complicatii... Eu deja nu mai puteam! Daca eram la Bucuresti ma suiam atunci in masina si ma duceam sa-l iau pe ala la omor. Pana la urma a recunoscut ca cd-ul e inca la el si le-a spus ca va veni a doua zi sa-l aduca.
Luni toata ziua Roxi incerca sa ma convinga sa nu fac scandal. Convenisem sa ma sune daca individul mai are ceva de comentat. Doar ca socrilor mei nu le mergea nici camera web, asa ca noi nu puteam sa-i auzim si sa-i vedem, insa ei ne vedeau si auzeau pe noi.
Am primit un apel pe Skype la ora la care stiam ca trebuie sa vina nenorocitul. Stiam ca ei ma pot vedea si auzi, asa ca mi-am luat moaca de badigard si le-am transmis doar: 'spuneti-i lu' asta sa va dea cd-ul, banii pe care i-ati dat si apoi trimiteti-l la plimbare'. Mesajul meu a avut, se pare, efectul scontat. Din ce mi s-a povestit omul isi schimbase complet atitudinea fata de seara de dinainte. Nu a mai comentat nimic, a pus banii pe masa, a balmajit ceva ca n-a stiut cum sa instaleze Windows-ul original (daca ati pomenit asa ceva!), i-a rugat pe socrii care il amenintasera ca ii fac reclamatie sa il ierte si dus a fost.
Cu calculatorul au rezolvat repede apoi si toate au mers bine. Dar mie tot imi pare rau ca jigodia a scapat fara prea mari emotii. Eu le-as fi scris macar un mail celor de la Romtelecom, dar n-am reusit sa ii aflu numele. Mitzi n-a vrut sub nicio forma sa mi-l spuna. Ba la sfarsit vroia sa-i mai lase celui care tocmai recunoscuse ca i-a inselat macar vreo suta-doua de mii, ca 's-a deranjat omu'. Nu stim ce sa ne mai facem cu parintii astia ai nostri! Cred ca un stagiu de vreo cateva luni prin Bucuresti le-ar prinde bine, ca sunt prea cumsecade cu oamenii care nu merita.
Cum am picat cu brio examenul auto. Da, nu e gluma, chiar l-am picat :(
De fapt ma cam asteptam, ca desi ma obisnuisem bine cu masina mea (pe care am si dat examenul) si nu mai porneam stergatoarele de cate ori vroiam sa semnalizez, asa cum pateam in primele zile, totusi stiam ca la examen te pun sa faci 'ca la carte' tot felul de manevre cu care nu eram obisnuit. Si am picat din cauza ca nu stiu sa ma uit peste umar cand conduc. Ba 'uit sa ma uit', ba ma uit cand nu trebuie.
Tipul cu care am dat examenul nu era nici prea amabil, dar nici al dracu'. Pur si simplu era un fel de robotel care cand greseam nota pe foaia de observatie. A carei copie am si primit-o la final. A stat atunci si mi-a explicat vreo 10 minute ce am gresit si probabil ca avea dreptate. In afara de chestia cu uitatul am uitat o data sa trag frana de mana cand am parcat si o data am oprit semnalizarea prea devreme... Maruntisuri, dar s-au adunat. Unde mai pui ca astia au tot felul de reguli pe care daca ar fi sa le urmezi in Romania ai ramane fara permis in doi timpi si trei miscari. Intorc in 'U' in intersectii si calca banda continua intr-o veselie atunci cand intorc in 'U' sau vireaza dreapta.
Incerc sa raman optimist, sa iau partea buna a lucrurilor si de aceea ma bucur ca in tara asta examenul se da pe bune. Ca la cum am trecut examenul in Romania, in Campulung, unde am mers 200 m pe drum drept si pe urma politistul plictisit l-a trecut pe altul la volan, trebuia sa se echilibreze cumva balanta.
Examinatorul mi-a recomandat sa mai fac una sau doua ore de condus cu un instructor. Si Roxi va trebui sa inceapa si ea. Sper ca data viitoare sa mearga totul bine. Partea proasta e ca asta inseamna sa mai cheltui inca 110$ pentru doua lectii, plus 68$ examinarea. Mai bine dai examen de 3 ori decat sa faci 4 lectii, ca tot atat te costa :)
19 noiembrie 2009. Azi am aniversat o luna de Australia. Vorba vine. Am iesit din casa doar ca sa luam paine, ca batea vantul cam tare si era destul de frig (20 grade C).
Surpriza a fost ca am gasit si malai.
Mergea o mamaliga in loc de tort la asa o aniversare, nu?