2010, nimeni nu-l intrece!

Cum inca nu m-a angajat nimeni sa fac case pe bani, revin la urmatoarea pe lista indeletnicire la care ma pricep de minune. Adica sa aberez moka pe blogu-mi.

Ramasesem sa crosestez de la Craciun incoace. Dupa cum urmeaza:

Ajunul Craciunului l-am petrecut singuri, acasa la noi. Roxi a facut o salata de boeuf grozava, asa cum a promis, iar eu am agatat o instalatie in curte, sa se simta spiritul sarbatorilor. Brad n-am facut, facem la anu'. Dar am facut poze artistice.

In ziua de Craciun am fost invitati la masa la Bogdan si Diana. Insa inainte de-a ajunge la ei ne-am zis ca n-ar strica o baie festiva in ocean. Asa ca ne-am trezit de dis-dimineata si-am luat calea plajei, convinsi ca o vom gasi aproape pustie. Ca doar ce alti nebuni se mai trezesc in dimineata de Cracaiun cu chef de balaceala? Cand am ajuns - cat p'aci sa nu gasim un loc de parcare. Parca tot orasul se mutase pe malul 'indianului' si toata lumea se distra. Care mai de care cu caciulile de Mos in cap, cu gratarul incins si cu berea in mana. Asta la 10 dimineata. Atmosfera nemaipomenita, vara, soare si miros de mare.

Intre Craciun si Anul Nou am fost cu Roni si Nelly sa vedem 'Avatar'-ul (efecte 3D impresionante, dar poveste cam propagandista, daca ma intrebati pe mine) si am fost invitati la ziua micutei Emma (pe care cateva zile mai tarziu am si dadacit-o, adica babysitterit-o, singuri amandoi). Cu ocazia sindrofiei puradelicesti ne-am mai intalnit cu o seama de familii de romani de prin preajma, simpatici si fiecare cu ceva interesant de povestit.

Tot in perioada aceea, intr-o seara, ne-am pomenit in casa cu un musafir nepoftit. Nu, nu era sarpe. Nici crocodil, nici rechin, nici urs grizzly. Dar pe-acolo. Era un carcalac urias, dintre cei alintati de romanii de pe-aici 'cocoroci'. Era cam cat un soricel, iar antenele erau inca o data cat el. Si fugea de rupea pamantul. L-am alergat prin casa pana s-a ascuns sub un dulap. L-am dat pe la subsuori cu un kil de spray de gandaci, ca sa miroasa frumos, dar pana la urma tot am fost nevoit sa rastorn dulapul, ca nu puteam risca sa ramanem cu creatura in casa. I-am aplicat un shlap regulamentar de l-am intors cu rotile in sus. Roxi a ramas sa-l mature in faras si sa-l duca la locul de veci. Numai ca femeia, precauta, i-a mai dat un jet de spray in freza, sa fie sigura c-a murit (ca nu se pricepea sa-i ia pulsul). Si cand s-a intamplat asta, deodata ce s-a pus cocorocul iar pe directie si-a tulit-o drept in baie, de nici n-a mai apucat jupaneasa sa-l vada. Am reinceput vanatoarea si dupa cateva ratari la mustata, in final i-am dat o karata cu shlapul de l-am facut chisalita. Ocazie cu care era sa-mi luxez si-un deget.

In sfarsit, am rezolvat, am pus dulapul iar pe pozitie, am mai dat preventiv cu spray prin casa si am iesit putin la o plimbare de seara, sa ne aerisim si sa se calmeze doamna. Care doamna n-a rezistat insa reflexului (inutil la ora aceea, dar ce sa-i faci?) de a mai deschide cutia postala si numai ce-o vad ca tipa si sare trei pasi in spate. Prima data m-am gandit ca probabil e afectata rau si ca a inceput sa vada cocoroci si pe unde nu sunt, dar de fapt in cutie era doar o soparlitza amarata, cat degetul mic, care iesise si ea, ca si noi, la plimbare prin cartier.

A trecut si episodul asta si de atunci n-am mai avut vizitatori decat tantari si cate un paianjen solitar si inofensiv, din ala cu picioare lungi si subtiri.

De Revelion am plecat iar, impreuna cu Bogdan si Kati, sa facem prapad in frigiderul altora. La Florin si Luminita, care si de data asta s-au straduit si au pus o masa pe cinste. Australienii nu se omoara cu trecerea in noul an. Pe la 12 era bezna la casele din jurul nostru, dar asta nu ne-a stricat cu nimic dispozitia.

La inceputul anului mi-am propus sa intru serios la cura de slabire. Ca am cam exagerat cu mancarea, mai ales de sarbatori. E drept ca slabisem vreo 3 kile fata de cand am ajuns in Australia, dar oricum... Roxi gasise in ziar un anunt cu titlul 'Community Weight Loss Challenge'. Si m-am gandit sa dau un telefon, sa vad ce-o fi. S-a intamplat ca era chiar prima zi de intalnire si m-au chemat sa ma duc (insotit, daca doream). Am mers cu masina pana in Leeming, la un fel de camin cultural (de fapt mai degraba un centru sportiv) si m-am pomenit intr-o camera plina de grase, grasute, plinute si cativa grasunei (asa ca mine :). Inotau si vreo doua-trei balene pe cinste, dar in rest nu era chiar asa de speriat. Acolo ne-au pus pe rand pe cantar, ne-au masurat ca la croitor si pe urma s-au pus pe povestit, ca asa si pe dincolo. Sunt doua 'antrenoare', dar sa nu va inchipuiti ca facem sport acolo, ci doar ni se tin discursuri motivationale si ni se dau sfaturi. Cam patetic, recunosc.

Oriucum, ideea e ca fiecare a platit 50$ inscrierea, iar din banii astia castigatorul (cel care slabeste cel mai mult) va primi premiu de vreo 500$. Premiul II e 300$ si premiul III e 200$. Asa ca macar o sa fie palpitant pentru urmatoarele 5 saptamani si ceva, cat dureaza concursul.

La fel de dornica precum mine sa castig, Roxi m-a bagat la o dieta pe care o tineau colegele ei de la serviciu si care se pare ca a dat rezultate neasteptat de bune. Doar ca era jale. In primele zile aveam voie doar ceva verdeturi, niste branza degresata si iaurturi asisderea. Imi venea sa plang. Nu mai pomenesc ca de sarbatori cumparasem tot felul de bunatati pe care nu apucasem sa le devoram, asa ca a ramas doar pe seama nevestei sa se sacrifice si sa se lupte cu ele. A fost crunt, ce sa mai...

N-o sa uit niciodata prima salata de regim pe care mi-a facut-o Roxi (cu toata bunavointa ei, dar degeaba). N-aveam voie nici macar rosii in primele 4 zile, nici mai mult de o lingura de ulei, nici otet. Parca mancam iarba din parc, cu ceva sare pe deasupra. De fapt sunt convins ca iarba ar fi fost mult mai buna. Bleah! Horror!

Insa noroc cu concursul astora, ca asa macar am fost motivat si m-am tinut de treaba cu regimul. Si nu numai. Am inceput sa bicicletesc din ce in ce mai mult. Daca pana nu demult ne laudam ca am fost pana in Fremantle si inapoi, dupa cateva alte reprize mai scurte pe malurile raului am reusit impreuna sa mergem de la noi de-acasa pana la Burns Beach, in Joondalup. Conform Google Earth am facut 77 km dus-intors. Si sa nu va inchipuiti ca a fost drum drept. Ba din contra, a fost numai un deal si-o vale, nu prea lungi dar suficient cat sa te stoarca de puteri. Iar la intoarcere ne batea si vantul din fata pe malul oceanului, de incepusem sa ne punem problema cum naiba mai ajungem noi acasa. Dar pana la urma uite ca am reusit teferi, iar de Roxi am fost foarte mandru ca a putut sa faca asta. E drept ca la intoarcere a trebuit sa oprim in Hillary's pe ponton, sa o alimentez cu ceva fish & chips, ca i se aprinsese beculetul rosu. A mancat chiar in fata mea, om amarat, la regim... Care vreti, poze din ziua respectiva.

Dar macar rezultatele s-au vazut. In prima saptamana am dat jos 4.7 kg, iar in a doua 2.4, castigand de fiecare data etapa, in aplauzele admirative ale corpolentilor interlocutorilor :)

Iar saptamana asta m-am dus cu bici' (de asta data singur) pana aproape de Rockingham, la Kwinana Beach. Dus-intors am facut 85 km. Vorba lui Lucica, ma pregatesc de turul Frantei. Daca n-am ce face...

Sa mai spun si ca in dimineata aia am vazut si o soparloaie mare si grasa care traversa alene pista de bicicleta. Insa pana am ajuns langa ea si am cautat in rucsac telefonul sa-i fac o poza, s-a dus. Cred ca avea lejer vreo 40 cm si avea coada scurta si groasa. Si nu de putine ori am trecut si pe langa semne care te atentionau ca prin zona au fost vazuti serpi. Prima data am fost asa de entuziasmati ca am coborat sa imi faca Roxi poza cu unul din semnele alea. Iar doi care treceau pe langa noi au inceput sa rada: 'Ia uite, turistii!' :)

Nu e prea usor cu bicicleta, dar e tare frumos sa te plimbi ba pe malul oceanului, ba pe langa rau. Am trecut prin zone in care am da orice sa avem o casa si pe care sunt sigur ca altfel nu le-am fi descoperit. In East Perth, de exemplu, am descoperit un golfulet extraordinar de pitoresc, cu case insiruite de tip european, cu un hotel frumos, cu pontoane si sculpturi. Cateva poze de acolo (mai pe la sfarsit). De asemenea Hillary's e o zona superba, ca de fapt mai toata coasta dintre Fremantle si Joondalup (si probabil si mai spre nord si sud). In Hillary's e unul dintre cele mai mari porturi de iahturi din zona, iar pontonul e amenajat ca galerie comerciala, cu cateva magazine si restaurante. Inutil sa va zic ca noi am trecut pe acolo in zi de lucru, de dimineata, si totusi era plin de lume si pe ponton si pe aleile de pe malul oceanului.

In rest, ce-ar mai fi de povestit? Am primit in sfarsit un pachet pe care ni-l trimisesera ai nostri de dinainte de revelion prin curierul Postei Romane, cu promisiunea ca ajunge in 6-7 zile (au mai platit si nu-stiu-ce taxa de urgenta). A venit dupa aproape o luna. Bine macar c-a venit...

Pe 13 aprilie (abia) il asteptam  pe tovarasul (herr, ca vine din Germania) Bambusica. Am reusit sa-i facem rost de permisul de import si sa ii rezervam loc in carantina la Byford. Speram sa nu fie nevoie sa stea acolo mai mult de 30 zile. Acum incercam sa punem la punct detaliile cu Irina si cu firma nemteasca de transport care se va ocupa de aducerea lui.

Vestea cea mai proaspata (si proasta-pa) am lasat-o la urma. Roxi, probabil ca sa nu se simta sotul ei ranit in orgoliu, s-a hotarat sa pice si ea examenul auto. Din pacate a mers bine ce-a mers pana la o intersectie in care avea prioritate, iar acolo ea, precauta in exces, a incetinit si cel care o astepta sa treaca s-a bagat in fata ei. Si pentru asta a picat-o... Dupa parerea mea e putin cam drastic, mai ales ca aici nu exista semne de gen 'drum cu prioritate'. Roxi ar fi trebuit sa fie atenta ce semn are celalalt, ca altfel, daca nu aveau niciunul din ei, se aplica regula prioritatii de dreapta (da, si in Australia prioritatea se da tot pentru dreapta, nu pentru stanga). Bine, in oras chestia asta cu prioritate de dreapta nu prea o sa intalniti, ca sunt semne peste tot... In sfarsit, asta e. Oricum il mai da o data peste o saptamana.

Ce ma bucura e ca o vad ca a inceput sa mearga foarte bine. Nu ii mai e frica, e suficient de sigura pe ea si sunt convins ca s-ar putea duce oriunde singura cu masina (in afara de autostrada, ca pe acolo inca se cam teme). In Romania avea permis de la 18 ani si habar n-avea sa mearga (ca la ce scoala a facut si la ce examen a dat...).
Oare ce-o fi mai important?

Zilele astea ne pregatim de sarbatoare. Vine Australia Day si petrecerea va avea loc chiar la noi, aici pe Esplanada. Circulatia o sa fie inchisa, o sa fie concerte si artificii si tot ceea ce a lipsit de Anul Nou. Am primit gratis si doua stegulete de pus in geam la masina. Sunt tare frumoase sa le vezi cum flutura!

Asa ca in incheiere va uram tuturor 'La multi ani!' de 26 ianuarie, ziua Australiei. Sau a lu' Ceausescu, dupa cum preferati fiecare sa sarbatoriti...

Vin sarbatorile, vin sarbatorile, vin!

E frumos in Australia.

Nu ne-am gasit noi inca joburi si suntem putin stresati din cauza asta, dar pe mine m-au mai chemat la interviuri niste agenti si e posibil sa imi gaseasca ceva. Dupa sarbatori.

Intre timp, daca tot e 'concediu', macar sa fie concediu.

Am mai iesit cu prietenii nostrii romani. Acum vreo doua saptamani, sambata, ne-am intalnit cu Darie, Roni si Nelly la un gratar si multa bere in Kings Park, a doua zi ne-am intalnit cu Bogdan care o adusese pe Emma sa il vada pe Mosu' la parada organizata in centrul orasului (la vreo 35 de grade, nu vreau sa ma gadesc la bietul Mos cum a rezistat in costum). A fost frumos, ca la balci. Iar dupa parada i-am vazut si pe celalalt Bogdan si Cristina care venisera si ei cu baieteii.

Saptamana trecuta in weekend am fost invitati impreuna cu Bogdan si Kati la Florin si Luminita. Au facut un gratar la ei acasa, cu mici si tuica. Micii i-au preparat chiar ei si au iesit excelenti. Sau, dupa spusele lui Bogdan, 'am mancat si mai rai' :)

Pe urma ne-am intalnit din nou cu Bogdan si Kati la o piscina din Victoria Park pe care o descoperisera ei. Am mers pana acolo pe biciclete, dar a meritat pe deplin, mai ales ca anul asta nu facusem inca nicio balaceala. 'Piscina' era de fapt un bazin olimpic de antrenamente, nu prea adanc. Adica erau doua, unul afara si unul acoperit, plus bazine pentru copii, jacuzzi si sauna. La 5$ intrarea a meritat pe deplin, mai ales ca am gasit si sezlonguri libere.

Se spune ca de Craciun o sa fie 45 de grade. Nu-i bai, ca macar mai bate vantul. Iar crema de soare 30+ isi face datoria destul de bine, dupa cum am verificat.

In restul timpului ne facem de lucru cum putem. Ne mai uitam la cate un film pe DVD, mai pe internet, mai cate o tura pe bicicleta prin imprejurimi. Din cand in cand mai tragem la aghioase si dupa-amiaza, ca Roxi inca nu a recuperat de tot. Deci se poate spune ca am cam lenevit in ultima perioada.

Ieri am primit un telefon de la Bogdan care gasise in fata blocului un televizor abandonat. Saracul de el l-a carat pana in casa sa vada daca mai functioneaza si pe urma ne-a sunat sa ne intrebe daca il vrem noi. Desi nu am simtit deloc nevoia sa ne uitam la TV ce era sa mai zicem? Daca-i gratis, cu placere :) Si nu vorbim de o vechitura, ci de un CRT stereo cu ecran plat, TEAC. Doar ca n-are telecomanda, dar ii gasim.

Oricum asta nu e o intamplare. Astia de pe aici scot in fata casei tot felul de chestii de care nu mai au nevoie, dar nu neaparat stricate. De regula acelea au cablul de priza taiat. Sa nu se bucure aborigenii (ca noi) degeaba :)

Vestea cea mare am pastrat-o pentru la final. De fapt trebuia sa va prindeti ca n-am venit de la Bogdan cu televizorul cel 'nou' in brate, pe bicicleta sau cu autobuzul. Da, e adevarat! Cine s-ar fi asteptat? Am luat examenul auto! Si nu oricum, va rog frumos! Ci cu ceea ce se cheama 'clean sheet'. Adica am facut perfect, pentru cei mai anglofobi. A ramas si instructorul cu gura cascata cand a vazut, ca in 3 ani de cand face asta doar Roni si cu mine am reusit asemenea 'performanta'. Nu facem natia de ras, nu-i asa?

De altfel pe foaia de examinare singura observatie pe care a facut-o DOAMNA examinator a fost ca sunt un sofer plin de curtoazie, care am preferat sa caut un alt loc de parcare decat sa il incurc pe cel din masina care venise in spatele meu.

Pentru cei interesati care veti trece prin examenul asta e bine sa stiti ca in timpul examenului examinatorul bifeaza pe foaie anumite criterii. Acestea sunt Looking, Signal, Flow, Movement, Path, Responsiveness si Vehicle Management. Sunt 5 sectiuni pe care trebuie sa le parcurgi la examen si la fiecare din ele examinatorul bifeaza cel putin cate una din fiecare criteriile. Poti sa mai gresesti cateva, dar daca aduni 3 greseli la unul dintre criterii, ai picat. Asa cum am patit eu cu uitatul peste umar la primul examen.

Acum astept permisul sa vina acasa prin posta. Si intre timp conduc cu o dovada. Dar conduc, asta e important, da?

Aniversam o luna

De cand suntem aici. Si tot nu ne-am plictisit, ba chiar dimpotriva.

Perth Zoo. Am fost duminica trecuta la zoo. Am baut un suc la o terasa de acolo, in timp ce printre mese se plimba un cormoran sau ceva de genul (un pasaroi mare cu ciocul curbat), am vazut aleea pe unde tocmai trecuse un elefant (cum de ne-am dat seama puteti vedea in poza asta) si am vazut tot felul de animale si animalute din lumea larga, de la maimutele mici cat degetul la girafe, rinoceri si crocodili. Data viitoare ne vom face abonament, asa cum au Gabi si Maria. Pentru 60$ pe an poti sa mergi de cate ori vrei, in toata Australia. Iar o intrare obisnuita costa 20$. Noroc ca vazusem la supermarket o cutie de cereale de 5$ la care primeai un cupon cu care daca luai un bilet, al doilea era gratis. Merita, nu?

Pungasii din Romania inca nu ne dau pace. Desigur ca pana sa se implineasca luna de cand am ajuns aici, ai nostri au reusit sa isi puna calculatoarele pe butuci. Pe rand, nu toti in acelasi timp, e drept. Dar la fiecare a trebuit formatat hardul. La parintii Roxanei nu mai mergea internetul, iar la ai mei au aparut niste bad-uri. Nicio problema, in aparenta. Le cumparasem windowsuri originale, Office original, iar Skype si restul programelor pe care le folosesc sunt freeware.

Au gasit fiecare pe cate cineva care s-a ocupat sa le instaleze din nou sistemul de operare si restul softurilor. Tata pe un vecin pe care il cunostea, socrii pe cel de la Romtelecom care venise sa le repare netul si le spusese ca nu merge, ca trebuie reinstalat Windows-ul si ca poate face el asta, in particular, contra unei sume modice.

Oameni de buna credinta - au acceptat. I-au dat individului calculatorul acasa, cd-urile cu Windows-ul original si cu driverele si a doua zi si-au primit calculatorul inapoi. Asta se intampla acum vreo doua saptamani. Calculatorul mergea bine, nimic de spus, ne vedeam si vorbeam pe Skype fara probleme. Doar ca am fost curios sa vad ce le-a mai instalat si am observat ca Automatic Updates erau oprite, desi ele, implicit, sunt pornite. Mi s-a parut usor bizar, dar le-am explicat cum sa faca sa le activeze si nu m-am mai gandit la asta. Pana duminica trecuta, cand au facut update-ul care verifica daca versiunea de Windows e originala si ne-am trezit ca ne apare mesajul ca nu e. Am verificat seria de instalare si era cu totul alta. Si am descoperit ca nenorocitul care le instalase Windows-ul pirat le adusese toate cd-urile, mai putin cel cu originalul.

Am inceput sa spumeg si sa fac ca trenul. Ma invarteam in casa si nu ma puteam impaca cu ideea ca unii oameni sunt asa escroci. I-am pus pe socrii mei sa-l sune pe jegos si sa-l ia tare din prima. La inceput a dat-o cotita, ca vai!, ca el a incercat sa-i ajute si ei il jignesc, ca le-a instalat versiunea buna, dar ca au fost niste complicatii... Eu deja nu mai puteam! Daca eram la Bucuresti ma suiam atunci in masina si ma duceam sa-l iau pe ala la omor. Pana la urma a recunoscut ca cd-ul e inca la el si le-a spus ca va veni a doua zi sa-l aduca.

Luni toata ziua Roxi incerca sa ma convinga sa nu fac scandal. Convenisem sa ma sune daca individul mai are ceva de comentat. Doar ca socrilor mei nu le mergea nici camera web, asa ca noi nu puteam sa-i auzim si sa-i vedem, insa ei ne vedeau si auzeau pe noi.

Am primit un apel pe Skype la ora la care stiam ca trebuie sa vina nenorocitul. Stiam ca ei ma pot vedea si auzi, asa ca mi-am luat moaca de badigard si le-am transmis doar: 'spuneti-i lu' asta sa va dea cd-ul, banii pe care i-ati dat si apoi trimiteti-l la plimbare'. Mesajul meu a avut, se pare, efectul scontat. Din ce mi s-a povestit omul isi schimbase complet atitudinea fata de seara de dinainte. Nu a mai comentat nimic, a pus banii pe masa, a balmajit ceva ca n-a stiut cum sa instaleze Windows-ul original (daca ati pomenit asa ceva!), i-a rugat pe socrii care il amenintasera ca ii fac reclamatie sa il ierte si dus a fost.

Cu calculatorul au rezolvat repede apoi si toate au mers bine. Dar mie tot imi pare rau ca jigodia a scapat fara prea mari emotii. Eu le-as fi scris macar un mail celor de la Romtelecom, dar n-am reusit sa ii aflu numele. Mitzi n-a vrut sub nicio forma sa mi-l spuna. Ba la sfarsit vroia sa-i mai lase celui care tocmai recunoscuse ca i-a inselat macar vreo suta-doua de mii, ca 's-a deranjat omu'. Nu stim ce sa ne mai facem cu parintii astia ai nostri! Cred ca un stagiu de vreo cateva luni prin Bucuresti le-ar prinde bine, ca sunt prea cumsecade cu oamenii care nu merita.

Cum am picat cu brio examenul auto. Da, nu e gluma, chiar l-am picat :(

De fapt ma cam asteptam, ca desi ma obisnuisem bine cu masina mea (pe care am si dat examenul) si nu mai porneam stergatoarele de cate ori vroiam sa semnalizez, asa cum pateam in primele zile, totusi stiam ca la examen te pun sa faci 'ca la carte' tot felul de manevre cu care nu eram obisnuit. Si am picat din cauza ca nu stiu sa ma uit peste umar cand conduc. Ba 'uit sa ma uit', ba ma uit cand nu trebuie.

Tipul cu care am dat examenul nu era nici prea amabil, dar nici al dracu'. Pur si simplu era un fel de robotel care cand greseam nota pe foaia de observatie. A carei copie am si primit-o la final. A stat atunci si mi-a explicat vreo 10 minute ce am gresit si probabil ca avea dreptate. In afara de chestia cu uitatul am uitat o data sa trag frana de mana cand am parcat si o data am oprit semnalizarea prea devreme... Maruntisuri, dar s-au adunat. Unde mai pui ca astia au tot felul de reguli pe care daca ar fi sa le urmezi in Romania ai ramane fara permis in doi timpi si trei miscari. Intorc in 'U' in intersectii si calca banda continua intr-o veselie atunci cand intorc in 'U' sau vireaza dreapta.

Incerc sa raman optimist, sa iau partea buna a lucrurilor si de aceea ma bucur ca in tara asta examenul se da pe bune. Ca la cum am trecut examenul in Romania, in Campulung, unde am mers 200 m pe drum drept si pe urma politistul plictisit l-a trecut pe altul la volan, trebuia sa se echilibreze cumva balanta.

Examinatorul mi-a recomandat sa mai fac una sau doua ore de condus cu un instructor. Si Roxi va trebui sa inceapa si ea. Sper ca data viitoare sa mearga totul bine. Partea proasta e ca asta inseamna sa mai cheltui inca 110$ pentru doua lectii, plus 68$ examinarea. Mai bine dai examen de 3 ori decat sa faci 4 lectii, ca tot atat te costa :)

19 noiembrie 2009. Azi am aniversat o luna de Australia. Vorba vine. Am iesit din casa doar ca sa luam paine, ca batea vantul cam tare si era destul de frig (20 grade C).

Surpriza a fost ca am gasit si malai.

Mergea o mamaliga in loc de tort la asa o aniversare, nu?