Decembrie - vai, ce caldura!

Am pus titlul asta ca sa va fac in ciuda celor din emisfera nordica, pe care acum imi inchipui ca va ia cu frig numai la gandul de a iesi afara din casa. Totusi sa nu aveti impresia ca pe aici e vreo canicula. Desi 6 zile pe saptamana nu e nici urma de norisor pe cer, iar daca atunci cand iesi din casa uiti sa te dai cu lotiune antiprajeala ai sanse mari sa te intorci rosu ca racul, totusi vantul adie mereu si e foarte placut. Iar acasa e umbra si bine, asa ca inca nu am dat drumul la aerul conditionat, desi azi au fost 32 de grade.

Fiind amandoi inca pietoni am 'profitat de situatie' si am mers foarte mult pe jos in ultima perioada. Acum vreo doua saptamani am incercat sa mergem pe jos de la noi pana in Fremantle urmand malul nordic al Swan River. Vreo 24 km, in total. Din pacate am plecat de acasa cam tarziu si cam pe nepusa masa, asa ca am uitat sa luam si harta cu noi. Iar exact la jumatatea drumului, cand ajunsesem in Claremont, Roxi a folosit asta ca pretext sa sustina ca ne-am ratacit si ar trebui sa luam trenul mai departe. Era cam obosita, asa ca i-am facut pe plac.

A doua zi dupa aceea am fost in vizita la Bogdan si Diana. Ei ne scrisesera de cum am ajuns in Perth, dar nu reusisem inca sa ne intalnim. Am petrecut o dupa-amiaza foarte placuta alaturi de cei doi si de micuta Emma. Am aflat si ca Diana copilarise o perioada in Campulung si cunostea cateva persoane pe care le stiam si noi. Ca sa vedeti ce mica e lumea.

In saptamana ce a urmat am continuat sa aplicam pentru joburi. Din pacate fara prea mult succes pana acum. E drept ca se apropie sarbatorile si australienii se pregatesc de concediu (ca doar e vara), asa ca nu prea se mai gandeste nimeni acum sa faca angajari. Totusi, desi inca nu ne facem griji prea mari de bani, ne streseaza ideea ca nu prea ne baga nimeni in seama. In relativ putinele mailuri pe care le-am primit ca raspuns la aplicatiile noastre ni se spune politicos ca suntem grozavi, dar nu ne potrivim cu jobul. La fel a fost si la singurul interviu la care am fost pana acum. Oamenii s-au declarat de-a dreptul incantati de portofoliul pe care l-am prezentat, dar mi-au raspuns ca o angajata care se ocupa mai mult de administrarea proiectelor (hartzogaraie) urmeaza sa plece in concediu de maternitate si ca au nevoie de cineva cu experienta in domeniu care sa ii preia responsabilitatile. Iar ei nu sunt dispusi sa investeasca 'resurse si timp' ca sa ma instruiasca pe mine, venetic.

La frustrarea asta mai contribuie si ai nostri, care de fiecare data cand vorbim cu ei (adica in fiecare seara :) ne intreaba 'V-a mai sunat cineva? Ati mai gasit ceva?'. Desi le intelegem ingrijorarea si incercam, calm, sa le explicam cum functioneaza sistemul pe aici, totusi au cam inceput sa ne cam streseze.

Roxi a luat decizia sa urmeze niste cursuri de contabilitate la TAFE (Certficate 4 in Financial Services - Accounting) care vor incepe in februarie si vor dura un an. Mai putea sa aleaga si altele doua, unul pe Business Administration si altul pe Legal, dar asta parea sa aiba cele mai bune perspective. Se gasesc multe job-uri pe domeniu pentru cei care termina cursurile astea, iar daca va mai continua inca 6 + 6 luni dupa aceea (Diploma si Advanced Diploma of Accounting) va primi diploma de contabil.

Eu continui sa aplic la posturi de arhitect sau interior designer, ca am sanse mai mari decat sa devin desenator, asa cum imi faceam planul 'de rezerva' in Romania. Nu pentru ca eu, arhitect roman, as fi mai prost decat un desenator australian, ci pentru ca, din cate inteleg, aici se pune foarte mult accent pe specializare. Ca sa te angajeze cineva trebuie sa ai confirmarea ca stii sa indeplinesti atributiile postului si, de preferat, sa ai cat mai multa experienta pe acel post. Nu trebuie sa fii bun la toate, om universal, Leonardo da Vinci. De exemplu un desenator trebuie sa fi terminat un colegiu de profil, sa stie bine softul de proiectare (Autocad si Arhicad cele mai raspandite, din cate am vazut) si sa cunoasca regulamentele de proiectare, legislatia in constructii si sistemul conventional de reprezentari. Asa ca am sanse mai mari aplicand la joburi de arhitect (mai rare) decat la cele de draftsperson (mult mai numeroase).

Ne pastram optimismul, mai ales ca toti pe aici anticipeaza 'explozia' economica ce se pare ca va avea loc in WA la anul, legata de exploatarile miniere noi care se vor face si care vor atrage foarte multa forta de munca din mai multe domenii, inclusiv constructii.

Asa ca ne-am impacat cu gandul ca va trebui sa ne prelungim 'concediul'. Ca sa nu ne plictisim ne-am apucat sa alergam in fiecare dimineata, ne-am facut abonamente la biblioteca si ne-am luat de acolo carti sa citim, DVD-uri cu filme si CD-uri cu muzica. Gratis.

Iesind la alergatura am descoperit ca uneori, dimineata, la debarcaderul de langa noi vin delfini. I-am vazut deja de doua ori pana acum si am citit apoi ca nu a fost din intamplare si ca apar des acolo sa se dea in spectacol in fata multimii care se aduna de fiecare data cand ii vede.

Pe Esplanada exista si stoluri intregi de papagali albi si am vazut zilele trecute si cativa pelicani imensi. Lebedele negre au devenit deja o banalitate, ca sa nu mai zic de ratustele salbatice. Daca vreti sa vedeti ceva poze gasiti aici, ca am mai facut update la cele existente deja.

Acum o saptamana ne-am mai intalnit cu doi conationali, Bogdan si Kati, cu care ne-am inteles de minune si alaturi de care am mers in Fremantle, sa manance fetele nu's ce ciocolata la nu's ce cofetarie dichisita. Nici ei nu sunt prea 'vechi' pe aici, asa ca am sporovait cu ei vrute si nevrute si cu siguranta o sa ne vedem destul de des, mai ales ca ne sunt si vecini, oarecum.

De 1 Decembrie nu am facut nimic 'patriotic', tin sa va dezamagesc. Nu am cantat 'Desteapta-te romane', nu am arborat tricolorul nicaieri (ca nici n-avem vreunul) si, in general, nu ne-a patruns niciun sentiment national. O fi de la apa de-aici...

De doua ori am fost pe jos la cumparaturi in Victoria Park, la Woolworths. E la 4.5 km de noi si am venit terminati inapoi acasa, cu traista in spinare. Ultima data cand ne-am intors de acolo si eram in fata usii Roxi s-a pomenit ca nu stie unde sunt cheile. Le-am cautat peste tot si nu le-am gasit. Eu am ramas cu bagajele in fund pe trepte, ea s-a dus, obosita cum era, inapoi la magazin, unde credea ca le-a pierdut. Era atat de stresata ca nici nu mai tine bine minte cum a ajuns acolo, dar norocul a fost ca cei de acolo le gasisera si i le-au dat inapoi. Erau doua chei, una de la casa si una de la masina. Culmea, ca pana acum niciodata nu a pierdut nimic. Se vede ca e fericita, ca de-asta e si asa distrata... Doar ca imi venea sa nu stiu ce sa-i fac!

Explorand prin cartier am mai descoperit locuri interesante, ca de exemplu o 'alimentara' care aduce chestii italienesti si la care am gasit cannoli. Iar ceva mai departe de noi, in Northbridge, am mai gasit un magazin care vinde tot felul de mirodenii, seminte si boabe. Au acolo tot ce vrei si ce nu vrei, chestii pe care nu le mai vazusem in viata mea. Am vazut 6-7 feluri diferite de orez, malai vrac, telemea bulgareasca, conserve rusesti de sprot, foi de vita pentru sarmale si multe altele, o sumedenie. Asa ca atunci cand ni se va face pofta stim de unde sa ne aprovizionam.

Pana una-alta incercam sa o lasam mai moale cu mancatul si sa mai 'dam jos'. Mai ales eu. Si cum alergatul e cam plictisitor si prea obositor, iar mersul pe jos dureaza mult si e mai putin eficient, am vorbit cu mosii Nicolae si Craciun sa vina mai devreme anul asta si sa ne aduca la amandoi biciclete.
N-au fost chiar chilipiruri, dar pentru ca le-am luat pe amandoua odata am cerut discount si am primit unul destul de mare. Sefului de la magazin se pare ca i-a placut de noi vazandu-ne imigranti, ca si el era un korean care venise in Australia in urma cu 40 de ani, dupa cum ne-a povestit.
A trebuit sa ne cumparam si casti, care desi caraghioase sunt obligatorii aici. Dar macar te coafeaza frumos, dupa cum am aflat cand am ajuns acasa. Pozele sunt pe Picasa.
Bicicletele le-am luat de undeva din nordul orasului, din Osborne Park, iar pana acasa am venit pe ele. Si am facut un traseu frumos, pe langa Lake Monger, pe unde era plin de rate, lebede si pelicani, apoi am venit prin Kings Park, am traversat podul si am ajuns la noi pe Esplanada. A fost o plimbare excelenta, care mi-a adus aminte de 'vremurile bune', cand eram pustan si plecam de acasa cu bicicleta fara sa-mi pese incotro ma indept.
In Perth e o placere sa mergi cu bicicleta. Sunt foarte multe carari speciale pentru pietoni si biciclisti, asa ca foarte rar esti nevoit sa mergi pe strada. Iar mosulica de la magazin ne-a dat si cateva harti editate de Ministerul Transporturilor de aici cu traseele principale de bicicleta din Perth, dintre care cele mai spectaculoase par sa fie drumul care duce din centru la plaja, traseul de vreo 50 km pe tarmul oceanului (din suburbiile din nord pana in Fremantle) si traseele de pe malurile raului.
Abia asteptam sa le facem cat mai curand, mai ales ca de timp deocamdata nu ducem lipsa. Insa, din pacate, pentru cel putin vreo doua zile va trebui sa ne abtinem. Pentru ca si eu si Roxi, dupa prima zi de mers in sa, am capatat o sensibilitate in 'partile moi'. Acum asteptam sa ne treaca durerea si sa se mai tabaceasca pielea. Obrazul subtire... :)