sâmbătă, iunie 05, 2010

Vine iarna cu focuri de arma


 Motto: 

Magnum .357! Wow!!!
  







A venit toamna. Sau iarna, ca nu e prea clar. Oricum, de cand a venit motanul si pana acum cred ca a mai plouat o data sau de doua ori si a mai fost innorat in vreo alte doua-trei zile. E drept ca seara si dimineata e cam frig, nu mai merge sa ma duc doar in camasa la serviciu. Dar, una peste alta, clima de aici e de nota 10, spre deosebire de celelalte orase mari si mai 'cosmopolite' ale Australiei (sic!).

In ultimul timp, pentru noi  lucrurile s-au 'asezat' de tot. Eu cu serviciul, de la 8 la 5, Roxi cu scoala si cu voluntariatul la Kids' Camps. Acum e cam stresata ca e in perioada examenenlor, dar isi face griji degeaba. Profesorii o apreciaza de fiecare data si deja o gramada din colegi ii trimit 'temele' pe mail sa se uite si ea peste ele inainte sa le predea. Nu o laud degeaba, chiar a facut treaba foarte buna pana acum. La vreo doua proiecte am mai ajutat-o si eu, pe partea de grafica (i-am facut un afis cu Homer Simpson si un fluturas pentru un cros in scop umanitar).

Mai nou i-a casunat sa se inroleze in armata. Nu, n-a luat-o razna de tot, nu e visul ei sa viziteze Afganistanul si nici nu e din cauza ca a vazut prea multe filme cu Rambo, ci a gasit acolo vreo doua posturi interesante pe contabilitate. N-ar fi rau, ca salariile in armata sunt destul de bune, nu se impoziteaza deloc si in plus ai si o sumedenie de sporuri si beneficii (ex. asigurare dentara gratuita, ceea ce in Australia e lucru mare, ca uneori trebuie sa faci credit la banca sa poti sa mergi la dentist sa-ti plombezi fasolele).
Deocamdata a dat un test preliminar de aptitudini (matematica, engleza si logica) pe care l-a trecut cu brio. Din nou, nu vreau sa o laud, dar dupa test i s-a propus de catre cei din comisie sa aplice pentru un post de ofiter.  Doar ca din pacate trebuia sa fie deja cetatean si sa fi terminat o universitate recunoscuta in Australia ca sa poate face asta ('Dreptul' din Bucuresti nu se pune).
Ce e interesant e ca am aflat ca daca te inrolezi in armata devii eligibil pentru cetatenie dupa 3 luni! Insa partea proasta e ca, se pare, daca un cetatean si un rezident concureaza pe acelasi post, indiferent cat de incomptent ar fi, cetateanul este cel care va primi jobul, in cele din urma. Asa ca nu e nimic sigur cu armata, deocamdata.
Privind insa partea buna a lucrurilor, ne-am apucat iar de facut sport. Alergam seara pe malul raului, iar Roxi s-a apucat serios de abdomene si flotari, ca sa poata sa treaca si probele fizice preliminare. N-o sa fie usor, mai ales cu flotarile, ca saraca pana acum nici o sticla de suc nu putea sa-si desfaca singura, dar face progrese promitatoare.
Iar daca va trece si de alte cateva filtre o asteapta apoi 80 de zile de pregatire fizica 'profi' in tabara militara din Wagga-Wagga. Nu, pe bune, chiar asa ii zice :) Iar pe mine ma asteapta 80 de zile de pregatire 'profi' in arta calcatului de camasi. Ceea ce nu e bine deloc! Dar cum n-am murit un an in Sicilia, in studentie, cand imi lasam tricourile la 'macerat' in ligheanul cu detergent cate doua-trei zile, dupa care le intindeam pe sarma si apoi erau bune de purtat, ma descurc eu cumva si acum.... :))
Om trai si-om vedea, ca selectia pentru armata dureaza cateva luni bune.

La mine la serviciu treaba merge destul de bine. Se vede ca e crestere economica, ca avem proiecte cu duiumul. In afara de pauza de masa nu am deloc timp de pierdut pe la birou. Ceea ce imi convine, ca trece ziua repede si nu ma plictisesc. Cu Archicad-ul m-am obisnuit repede, la fel si cu regulile de constructii si urbanism. Iar sefu' s-a declarat impresionat de progresul meu si m-a anuntat ca 'are planuri mari pentru mine'. Acum depinde ce-o fi insemnand asta... Ca poate inseamna ca are pentru mine niste planuri parter + etaj plotate pe A0...
Oricum am depasit faza de inceput in care eram speriat de bombe de atmosfera de acolo si acum imi fac treaba relaxat, de obicei cu castile in urechi, alternand Iron Maiden + metale ceva mai grele cu Timpuri Noi,  Zdob si Zdub, Celelalte Cuvinte si Iris. Asa, sa nu uit de unde-am plecat ;)
Ca fapt divers, managerul de drafting, un tip care se apropie de 60 de ani si care sunt sigur ca are un salariu de invidiat, vine in fiecare zi la birou cu un Renault 12, adica modelul-mama al Daciei 1310. Break, culoarea oului de ratza, arata ca noua. Si e foarte mandru de ea. I-am zis ca daca ii trebuie piese sa se duca in Romania, ca acolo nu mai stiu 'colectionarii' cum sa scape de ele.

Din casa nu prea am mai iesit decat pana la Marius, noul nostru compatriot si vecin de cartier, la care am fost sa-l cunoastem, sa-i uram bun venit si sa-i 'botezam' apartamentul.
In alta seara am mai fost in vizita la proprietareasa noastra, care ne invitase la cina. Am ramas cu gura cascata cand am vazut in ce complex de apartamente stau ea si sotul ei. Dincolo de gradina cu gazon perfect, barbecue, piscina in aer liber si cea acoperita si incalzita, sala de fitness, terenurile de squash si basket, holul blocului placat cu marmura alba pe jos si travertin rosu pe pe pereti, in care tronau niste canapele impecabile, de piele alba, ceea ce ne-a impresionat cel mai mult e ca acel complex fusese construit, asa cum l-am vazut, cu 26 de ani in urma... Ne-am intors din vizita si cu 'cheesecake'-ul pe care il dusesem, ca gazdele noastre urmau sa plece vreo cateva zile de acasa si nu vroiau sa il primeasca si sa se strice. Norocul nostru...

Cam asa arata, in ansamblu, viata noastra la trecerea pragului psihologic (sau psihiatric?) de 30 de primaveri. Sau toamne, depinde de pe ce parte a globului privesti... Si cum nu se putea sa ramana necelebrata o asemenea aniversare, am invitat toti prietenii mai apropiati pe la noi, ca intre romani, sa cinstim, sa ne veselim :)
Iubita mea nevastuica a tinut din nou sa isi demonstreze calitatile culinare (pana nu demult cvasi-inexistente, ce-i drept :) si a intocmit un meniu smecheros, cu tot felul de bunatati preparate de ea. Plus un platou cu nu'sh ce sushi rolls 'de fitze', pe care l-a comandat, dar care n-a avut asa mare succes precum bucatele gatite de ea.
Si-a dat saraca nu numai masura talentului, ci si sangele, la propriu, ca pe cand toca niste legume a reusit sa se taie la un deget. Suficient de rau ca sa fim nevoiti sa mai vizitam un 'obiectiv' important, si anume Urgentele de la Royal Perth Hospital. A fost o intreaga aventura, ca am gresit drumul si am pierdut vreo ora pana am ajuns. Iar acolo am mai avut de asteptat, timp in care, din fericire, Roxanei i s-a oprit sangerarea si dupa ce o asistenta i-a pus un nou bandaj am plecat inapoi acasa, fericiti ca a scapat usor. Si cica mai vrea in armata...
Pregatirile pentru petrecere au continuat a doua zi pana la ora la care au venit musafirii (noroc ca au intarziat putin, ca eram cu toate vraiste), dar a iesit totul super, toti au fost veseli si s-au simtit bine, iar tortul  a fost excelent. Iar la asa ocazie  nu se putea sa nu imbrac tricoul cu dubla valoare sentimentala, facut cadou de prietenii mei din Romania.

Oricum, cel mai frumos cadou l-am primit, desigur, tot de la iubi meu. Stiind cat de gelos si de ofticat eram pe posibilitatea ca ea sa primeasca in viitorul nu prea indepartat pistol de serviciu si dupa ce aflase de la mine (de pe cand eram inca in Romania) ca in Perth sunt poligoane de trageri in care nu e nevoie sa ai permis de port-arma, mi-a facut bucuria si damblaua si a rezervat o 'runda' pentru astazi. Stiti ce se spune despre barbati, cum ca nu sunt decat niste copii cu jucarii mai mari si mai scumpe... In cazul meu recunosc ca e valabil.
Asa se face ca, insotiti si de Darie, care a percutat imediat cand i-am spus unde mergem, de dimineata am plecat impreuna la poligon.
Recunosc ca aveam ceva emotii, mai ales ca nu am tras niciodata cu arma pana acum, dar, orgolios, nici n-am vrut sa pornesc  'de jos'. Asa cam am ales un revolver Magnum cal. 38, al carui glont era mai mic doar decat cel de Colt .45 (data viitoare :). Iar Darie si-a incercat norocul cu un Beretta de 9mm (se pare ca i-a placut tare mult filmul "Arma letala", care era mentionat in 'pedigree').
Si pentru ca Roxi cumparase in prealabil cu 65 de dolari un catalog plin cu cupoane de discount valabile in tot orasul, am gasit unul valabil acolo cu care am primit gratis si o pusca cal. 22. O pocnitoare, dar a fost un bun 'aperitiv' pentru tunul care a urmat. Spun 'aperitiv' pentru ca, ingenios, la poligon era un afis mare cu toate armele disponibile pe care scria 'Meniu'.

E imposibil de descris cat de entuziasmat eram cand am luat pistoloiul in mana prima data. Atat de entuziasmat ca am uitat sa-mi pun castile pe urechi, iar dupa am tras primul cartus, am ramas buimac din cauza zgomotului asurzitor. Si cand spun asurzitor de fapt inseamna asurzitor-asurzitor, nu bascalie! Exact ca in filme, cateva secunde nu am mai auzit nimic, pe urma incet-incet mi-a revenit auzul. Suficient cat sa incep sa descifrez mustruluiala din partea nevestei... Dincolo de acest mic incident a fost o veselie generala, mai ales urmarind-o pe doamna care se chinuia sa nimereasca si ea tinta, dar era terifiata de recul si de zgomot si ii tremurau mainile de fiecare data cand se chinuia sa apese pe tragaci. A trebuit sa recunoasca totusi faptul ca i-a placut si ei. Ce 'performante' am reusit amandoi puteti vedea din pozele noastre.
A fost inca o zi minunata, in care am mai bifat un lucru 'de facut inainte de a muri'. Abia ii astept pe baietii mei din gasca sa vina sa ma viziteze. Ce canguri, ce ocean, ce peisaje... Astea-s mai mult pentru fete. Noi o sa avem treburi mai serioase ;)

Alte chestii notabile nu prea s-au mai petrecut. Daca nu punem la socoteala faptul ca a inceput sezonul reducerilor si intr-o seara am resuit sa golim restul din salariu de pe card. Asta e, nu conteaza, important e ca ne-am luat o multime de chestii ca lumea de imbracat. Mai ales Roxi. Care acum nu mai are motive sa carcoteasca din cauza ca nu se gasesc haine bune si frumoase aici, dupa ce ca si-a luat toate numai 'de firma', deh...

Ne mai intreaba unii-altii daca ne e dor de Romania. Raspunsul sincer e NU. Hotarat. Nu o spunem cu bucurie, dar asta e adevarul. Ne e dor de ai nostri, insa vorbim zilnic cu ei pe Skype, asa ca suntem mereu la curent cu ce fac ceilalti. Ne mai e dor de familie, prieteni, chiar si de anumite locuri pe care le indragim, dar de Romania, in ansamblu, nu ne e dor deloc. Iar de Bucuresti cu atat mai putin. Ne simtim si acum privilegiati si recunoscatori ca am ajuns intr-un asemenea loc minunat si cateodata ne pare rau si chiar cumva nedrept fata de unii din prietenii nostri care au ramas in Romania, dar care stim ca si-ar dori si ei sa isi traiasca viata intr-o tara precum Australia. Cu atat mai mult cu cat am aflat ca situatia de acolo se 'maroneste' pe zi ce trece. Pacat, mare pacat...

Sub influenta prafului de pusca pe care inca il mai simt in nas si a adrenalinei care nu m-a lasat deloc sa dorm sambata dupa-amiaza, desi ma trezisem de la 6.45, voi incheia aici. Sunt curios daca la noapte voi visa cowboy si indieni. Si mai ales sunt curios sa aflu din ce tabara voi face parte.

14 comentarii:

  1. asa e ba Andule, ai dreptate...:)

    Coza

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitari pentru cele 29 de primaveri si, mai ales, pentru prima toamna :)

    RăspundețiȘtergere
  3. La Multi Ani si sa va fie din ce in ce mai bine!

    RăspundețiȘtergere
  4. @ Ariana, Raluca

    Multumesc de urari.
    Nu credeam ca fetele citesc postari din astea beligerante, cu pistoale :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Din nou, multumesc Silviu si Sorin.

    RăspundețiȘtergere
  6. Venim domne...venim..
    Am o intrebare... gaurile din zidul din stanga pozitie de tragere tot de la Roxana sunt???..:)
    La multi ani!

    RăspundețiȘtergere
  7. Happy 30's :D
    Felicitari pentru noua viata, ma bucur sa "aud" k sunteti multumiti si chiar fericiti de viata "down under"
    Bafta Roxanei in pregatirile pt army :D

    RăspundețiȘtergere
  8. Felicitari pentru blog.
    si

    La multi ani,

    Superb tot ce ati scris pana acum.

    RăspundețiȘtergere
  9. De ce nu mai scrii ??

    RăspundețiȘtergere
  10. Aha, deci motanul a ajuns cu bine! Buuuuuuuuuun, pai ce sa zic, ca oricum zic cu o luna in intirziere, eu cred ca alde ashtia cu motan in avion si pui de ciini in debara (vezi Sabah) erau dusi de mult spiritual in Wagga-Wagga sau, in traducere libera, dusi cu cercul prin sat! :))
    Anonim, dar sa-l stim si noi: IVONA

    RăspundețiȘtergere
  11. @ Doru
    Mersi de urari si mai tinem legatura pe mail.

    @ Anonim
    Nu raspund la provocari anonime :)

    @ Anonim (deconspirat Ivona)
    :)))))))

    RăspundețiȘtergere
  12. @ Diana

    Imi cer scuze ca am omis comentariul tau. Multumim mult pentru urari!

    RăspundețiȘtergere