vineri, ianuarie 22, 2010

2010, nimeni nu-l intrece!


Cum inca nu m-a angajat nimeni sa fac case pe bani, revin la urmatoarea pe lista indeletnicire la care ma pricep de minune. Adica sa aberez moka pe blogu-mi.

Ramasesem sa crosestez de la Craciun incoace. Dupa cum urmeaza:

Ajunul Craciunului l-am petrecut singuri, acasa la noi. Roxi a facut o salata de boeuf grozava, asa cum a promis, iar eu am agatat o instalatie in curte, sa se simta spiritul sarbatorilor. Brad n-am facut, facem la anu'. Dar am facut poze artistice.

In ziua de Craciun am fost invitati la masa la Bogdan si Diana. Insa inainte de-a ajunge la ei ne-am zis ca n-ar strica o baie festiva in ocean. Asa ca ne-am trezit de dis-dimineata si-am luat calea plajei, convinsi ca o vom gasi aproape pustie. Ca doar ce alti nebuni se mai trezesc in dimineata de Cracaiun cu chef de balaceala? Cand am ajuns - cat p'aci sa nu gasim un loc de parcare. Parca tot orasul se mutase pe malul 'indianului' si toata lumea se distra. Care mai de care cu caciulile de Mos in cap, cu gratarul incins si cu berea in mana. Asta la 10 dimineata. Atmosfera nemaipomenita, vara, soare si miros de mare.

Intre Craciun si Anul Nou am fost cu Roni si Nelly sa vedem 'Avatar'-ul (efecte 3D impresionante, dar poveste cam propagandista, daca ma intrebati pe mine) si am fost invitati la ziua micutei Emma (pe care cateva zile mai tarziu am si dadacit-o, adica babysitterit-o, singuri amandoi). Cu ocazia sindrofiei puradelicesti ne-am mai intalnit cu o seama de familii de romani de prin preajma, simpatici si fiecare cu ceva interesant de povestit.

Tot in perioada aceea, intr-o seara, ne-am pomenit in casa cu un musafir nepoftit. Nu, nu era sarpe. Nici crocodil, nici rechin, nici urs grizzly. Dar pe-acolo. Era un carcalac urias, dintre cei alintati de romanii de pe-aici 'cocoroci'. Era cam cat un soricel, iar antenele erau inca o data cat el. Si fugea de rupea pamantul. L-am alergat prin casa pana s-a ascuns sub un dulap. L-am dat pe la subsuori cu un kil de spray de gandaci, ca sa miroasa frumos, dar pana la urma tot am fost nevoit sa rastorn dulapul, ca nu puteam risca sa ramanem cu creatura in casa. I-am aplicat un shlap regulamentar de l-am intors cu rotile in sus. Roxi a ramas sa-l mature in faras si sa-l duca la locul de veci. Numai ca femeia, precauta, i-a mai dat un jet de spray in freza, sa fie sigura c-a murit (ca nu se pricepea sa-i ia pulsul). Si cand s-a intamplat asta, deodata ce s-a pus cocorocul iar pe directie si-a tulit-o drept in baie, de nici n-a mai apucat jupaneasa sa-l vada. Am reinceput vanatoarea si dupa cateva ratari la mustata, in final i-am dat o karata cu shlapul de l-am facut chisalita. Ocazie cu care era sa-mi luxez si-un deget.
In sfarsit, am rezolvat, am pus dulapul iar pe pozitie, am mai dat preventiv cu spray prin casa si am iesit putin la o plimbare de seara, sa ne aerisim si sa se calmeze doamna. Care doamna n-a rezistat insa reflexului (inutil la ora aceea, dar ce sa-i faci?) de a mai deschide cutia postala si numai ce-o vad ca tipa si sare trei pasi in spate. Prima data m-am gandit ca probabil e afectata rau si ca a inceput sa vada cocoroci si pe unde nu sunt, dar de fapt in cutie era doar o soparlitza amarata, cat degetul mic, care iesise si ea, ca si noi, la plimbare prin cartier.
A trecut si episodul asta si de atunci n-am mai avut vizitatori decat tantari si cate un paianjen solitar si inofensiv, din ala cu picioare lungi si subtiri.

De Revelion am plecat iar, impreuna cu Bogdan si Kati, sa facem prapad in frigiderul altora. La Florin si Luminita, care si de data asta s-au straduit si au pus o masa pe cinste. Australienii nu se omoara cu trecerea in noul an. Pe la 12 era bezna la casele din jurul nostru, dar asta nu ne-a stricat cu nimic dispozitia.

La inceputul anului mi-am propus sa intru serios la cura de slabire. Ca am cam exagerat cu mancarea, mai ales de sarbatori. E drept ca slabisem vreo 3 kile fata de cand am ajuns in Australia, dar oricum... Roxi gasise in ziar un anunt cu titlul 'Community Weight Loss Challenge'. Si m-am gandit sa dau un telefon, sa vad ce-o fi. S-a intamplat ca era chiar prima zi de intalnire si m-au chemat sa ma duc (insotit, daca doream). Am mers cu masina pana in Leeming, la un fel de camin cultural (de fapt mai degraba un centru sportiv) si m-am pomenit intr-o camera plina de grase, grasute, plinute si cativa grasunei (asa ca mine :). Inotau si vreo doua-trei balene pe cinste, dar in rest nu era chiar asa de speriat. Acolo ne-au pus pe rand pe cantar, ne-au masurat ca la croitor si pe urma s-au pus pe povestit, ca asa si pe dincolo. Sunt doua 'antrenoare', dar sa nu va inchipuiti ca facem sport acolo, ci doar ni se tin discursuri motivationale si ni se dau sfaturi. Cam patetic, recunosc.
Oriucum, ideea e ca fiecare a platit 50$ inscrierea, iar din banii astia castigatorul (cel care slabeste cel mai mult) va primi premiu de vreo 500$. Premiul II e 300$ si premiul III e 200$. Asa ca macar o sa fie palpitant pentru urmatoarele 5 saptamani si ceva, cat dureaza concursul.
La fel de dornica precum mine sa castig, Roxi m-a bagat la o dieta pe care o tineau colegele ei de la serviciu si care se pare ca a dat rezultate neasteptat de bune. Doar ca era jale. In primele zile aveam voie doar ceva verdeturi, niste branza degresata si iaurturi asisderea. Imi venea sa plang. Nu mai pomenesc ca de sarbatori cumparasem tot felul de bunatati pe care nu apucasem sa le devoram, asa ca a ramas doar pe seama nevestei sa se sacrifice si sa se lupte cu ele. A fost crunt, ce sa mai...
N-o sa uit niciodata prima salata de regim pe care mi-a facut-o Roxi (cu toata bunavointa ei, dar degeaba). N-aveam voie nici macar rosii in primele 4 zile, nici mai mult de o lingura de ulei, nici otet. Parca mancam iarba din parc, cu ceva sare pe deasupra. De fapt sunt convins ca iarba ar fi fost mult mai buna. Bleah! Horror!
Insa noroc cu concursul astora, ca asa macar am fost motivat si m-am tinut de treaba cu regimul. Si nu numai. Am inceput sa bicicletesc din ce in ce mai mult. Daca pana nu demult ne laudam ca am fost pana in Fremantle si inapoi, dupa cateva alte reprize mai scurte pe malurile raului am reusit impreuna sa mergem de la noi de-acasa pana la Burns Beach, in Joondalup. Conform Google Earth am facut 77 km dus-intors. Si sa nu va inchipuiti ca a fost drum drept. Ba din contra, a fost numai un deal si-o vale, nu prea lungi dar suficient cat sa te stoarca de puteri. Iar la intoarcere ne batea si vantul din fata pe malul oceanului, de incepusem sa ne punem problema cum naiba mai ajungem noi acasa. Dar pana la urma uite ca am reusit teferi, iar de Roxi am fost foarte mandru ca a putut sa faca asta. E drept ca la intoarcere a trebuit sa oprim in Hillary's pe ponton, sa o alimentez cu ceva fish & chips, ca i se aprinsese beculetul rosu. A mancat chiar in fata mea, om amarat, la regim... Care vreti, poze din ziua respectiva.
Dar macar rezultatele s-au vazut. In prima saptamana am dat jos 4.7 kg, iar in a doua 2.4, castigand de fiecare data etapa, in aplauzele admirative ale corpolentilor interlocutorilor :)
Iar saptamana asta m-am dus cu bici' (de asta data singur) pana aproape de Rockingham, la Kwinana Beach. Dus-intors am facut 85 km. Vorba lui Lucica, ma pregatesc de turul Frantei. Daca n-am ce face...
Sa mai spun si ca in dimineata aia am vazut si o soparloaie mare si grasa care traversa alene pista de bicicleta. Insa pana am ajuns langa ea si am cautat in rucsac telefonul sa-i fac o poza, s-a dus. Cred ca avea lejer vreo 40 cm si avea coada scurta si groasa. Si nu de putine ori am trecut si pe langa semne care te atentionau ca prin zona au fost vazuti serpi. Prima data am fost asa de entuziasmati ca am coborat sa imi faca Roxi poza cu unul din semnele alea. Iar doi care treceau pe langa noi au inceput sa rada: 'Ia uite, turistii!' :)

Nu e prea usor cu bicicleta, dar e tare frumos sa te plimbi ba pe malul oceanului, ba pe langa rau. Am trecut prin zone in care am da orice sa avem o casa si pe care sunt sigur ca altfel nu le-am fi descoperit. In East Perth, de exemplu, am descoperit un golfulet extraordinar de pitoresc, cu case insiruite de tip european, cu un hotel frumos, cu pontoane si sculpturi. Cateva poze de acolo (mai pe la sfarsit). De asemenea Hillary's e o zona superba, ca de fapt mai toata coasta dintre Fremantle si Joondalup (si probabil si mai spre nord si sud). In Hillary's e unul dintre cele mai mari porturi de iahturi din zona, iar pontonul e amenajat ca galerie comerciala, cu cateva magazine si restaurante. Inutil sa va zic ca noi am trecut pe acolo in zi de lucru, de dimineata, si totusi era plin de lume si pe ponton si pe aleile de pe malul oceanului.

In rest, ce-ar mai fi de povestit? Am primit in sfarsit un pachet pe care ni-l trimisesera ai nostri de dinainte de revelion prin curierul Postei Romane, cu promisiunea ca ajunge in 6-7 zile (au mai platit si nu-stiu-ce taxa de urgenta). A venit dupa aproape o luna. Bine macar c-a venit...

Pe 13 aprilie (abia) il asteptam  pe tovarasul (herr, ca vine din Germania) Bambusica. Am reusit sa-i facem rost de permisul de import si sa ii rezervam loc in carantina la Byford. Speram sa nu fie nevoie sa stea acolo mai mult de 30 zile. Acum incercam sa punem la punct detaliile cu Irina si cu firma nemteasca de transport care se va ocupa de aducerea lui.

Vestea cea mai proaspata (si proasta-pa) am lasat-o la urma. Roxi, probabil ca sa nu se simta sotul ei ranit in orgoliu, s-a hotarat sa pice si ea examenul auto. Din pacate a mers bine ce-a mers pana la o intersectie in care avea prioritate, iar acolo ea, precauta in exces, a incetinit si cel care o astepta sa treaca s-a bagat in fata ei. Si pentru asta a picat-o... Dupa parerea mea e putin cam drastic, mai ales ca aici nu exista semne de gen 'drum cu prioritate'. Roxi ar fi trebuit sa fie atenta ce semn are celalalt, ca altfel, daca nu aveau niciunul din ei, se aplica regula prioritatii de dreapta (da, si in Australia prioritatea se da tot pentru dreapta, nu pentru stanga). Bine, in oras chestia asta cu prioritate de dreapta nu prea o sa intalniti, ca sunt semne peste tot... In sfarsit, asta e. Oricum il mai da o data peste o saptamana.
Ce ma bucura e ca o vad ca a inceput sa mearga foarte bine. Nu ii mai e frica, e suficient de sigura pe ea si sunt convins ca s-ar putea duce oriunde singura cu masina (in afara de autostrada, ca pe acolo inca se cam teme). In Romania avea permis de la 18 ani si habar n-avea sa mearga (ca la ce scoala a facut si la ce examen a dat...).
Oare ce-o fi mai important?

Zilele astea ne pregatim de sarbatoare. Vine Australia Day si petrecerea va avea loc chiar la noi, aici pe Esplanada. Circulatia o sa fie inchisa, o sa fie concerte si artificii si tot ceea ce a lipsit de Anul Nou. Am primit gratis si doua stegulete de pus in geam la masina. Sunt tare frumoase sa le vezi cum flutura!

Asa ca in incheiere va uram tuturor 'La multi ani!' de 26 ianuarie, ziua Australiei. Sau a lu' Ceausescu, dupa cum preferati fiecare sa sarbatoriti...


15 comentarii:

  1. La multi ani si voua!
    Deocamdata "sarbatorim": procente in plus la inflatie, somaj, datorie externa, deficit ....etc.
    N-am inteles ce animal/insecta e "cocorici-ul" ala...poate il imortalizezi data viitoare..:)
    Bafta!

    RăspundețiȘtergere
  2. @ Becle
    Animalul/insecta in cauza este unul/una cu care mai mult ca sigur esti familiarizat, avand in vedere faptul ca ai stat si tu la camin in studentie si acum locuiesti in Berceni. E vorba de gandacul rosu de bucatarie, alias carcalacul, alias goanga. Doar ca aici sunt in varianta 'extra-large' cu full-options (in sensul ca exemplarele mai bine dezvoltate si hranite cu Milupa in copilarie pot sa si zboare). Brrrr, nu?
    Cocoroci sunt alintati de la englezescul 'cockroach'. Te duci degeaba la British Council ala, ca nimic nu va invata...
    Cat despre imortalizat, prefer intai sa-l 'mortalizez' si pe urma ma mai gandesc.

    RăspundețiȘtergere
  3. Am ras de m-am spart de voi cu carcalacu vostru!La noi in Piata Sudului se strivesc singuri de la gravitatie dar si de la ce mananca (haleu de cura de slabire de la Vasi, nici sa ragaie nu au ce).
    Ba da la voi nu e cod portocaliu?

    RăspundețiȘtergere
  4. Bulache, tot n-ai invatat sa te semnezi la comentarii? Grea tehnologia asta... Roaga-l pe Becleanu sa te-nvete, el se pricepe la calculatoare, ca doar a terminat ASE-ul. Sau o faci deliberat? Nu vrei sa stie lumea si le dai 'anonime', huh?

    RăspundețiȘtergere
  5. Livache - Alege Nume/Adresa URL si completeaza doar la nume ce vrei sa apara....
    Smeule da-mi si mie un link despre cursurile alea pe care le face Roxana....

    RăspundețiȘtergere
  6. numai destepti in jurul meu.
    andule, trebuia sa ai instructiunile, asa zice legea!

    RăspundețiȘtergere
  7. @ Becle
    Uite aici linkul pe care il vroiai:

    http://www.central.wa.edu.au/courses_careers/Pages/Course.aspx?tpId=127935

    Sa inteleg ca va trage atza incoace?

    @ Livache
    Asa e oamenii - rai!

    RăspundețiȘtergere
  8. bai pixi, mi-e dor de voi. telefonu fix nu mai merge. deci nu ma suna.mai bine mai da si tu cate un mail

    RăspundețiȘtergere
  9. Felicitari pentru blog! Aveti curaj de va prezentati experientele pe blog si va dezvaluiti si identitatea! As propune sa prezentati si aspectele negative ale Australiei, nu numai "idilicul". Hai sa nu creem iluzii si sa dam sperante si la altii. Sa nu fim "romani" si sa dorim ca si altii sa vina aici la 15 mii de kilometrii ca "sa ia teapa". Sa spunem lucrurilor pe nume si sa prezentam cat de greu iti gasesti un job, cat de "limitati" si cinici sunt australienii, cat de departe de Europa se afla Australia in sens de produse, marci, servicii, cultura, etc. Poate fraza ce caracterizeaza cel mai bine Australia este "I don't give a f*ck" si asta se refera la orice. Sa nu uitam sa mentionam ca cei care au reusit pe aici si acu se lauda ca niste "romani buni" au venit in alte timpuri in care erau alte sanse de reusita. Va doresc sa lucrati la companii mari care va respecta, sa cunoasteti oameni deosebiti asa cum nu ati cunoscut in Romania si sa fiti sanatosi sa va impliniti toate visele. Cheers

    RăspundețiȘtergere
  10. @ Misu

    Salut. Ti-am citit si eu blogul tau si il apreciez, desi parerile noastre nu coincid in multe privinte. Si asa cum si tu scrii subiectiv, bazandu-te pe experientele tale de acolo din Sydney, da-mi voie si mie sa fac acelasi lucru aici.
    Eu unul nu mi-am permis sa-ti sugerez tie ce si cum sa scrii, pozitiv sau negativ, asa ca te-as ruga sa nu faci nici tu chestia asta in ceea ce ma priveste.

    Daca tu chiar crezi ca eu imi pierd vremea scriind pe acest blog dintr-o pornire sadica pur "romaneasca", de a-i atrage si pe altii aici in Australia doar ca sa-i vad mai apoi cum isi rup gatul (asa cum ai scris in comentariul tau), sincer cred ca orice dialog suplimentar intre noi nu isi mai are sensul.

    Totusi, pentru posteritate, motivul pentru care scriu pe blog, asa cum am spus-o inca de la inceput, e ca imi doresc un jurnal personal, la care sa aiba acces in primul rand familia si prietenii mei. Ca am ales sa il fac public in totalitate nu cred ca e un act de curaj sau exhibitionism, dar pur si simplu nu vad nimic deosebit in asta. Asa cum si mie mi-a fost de ajutor sa citesc Jurnalul lui Gabitu cand eram in procesul de emigrare, poate ca le va fi si altora de folos jurnalul asta al meu.

    Eu din fire sunt mai optimist, iar daca dau de greu incerc sa fac haz de necaz. Insa am pomenit de numeroase ori in postarile mele si obstacolele pe care le-am intampinat in gasirea unui job, si faptul ca am picat o data examenul auto, si ca ne-am pomenit cu un gandacioi in casa si alte cateva intamplari asemenea. Astea au fost cam toate chestiile negative notabile de pana acum. Vor mai fi si altele, cu siguranta. Dar de la astea si pana la a afirma ca australienii sunt toti niste limitati, ca "they don't give a f*ck" indiferent despre ce e vorba, iar ca romanii care au reusit sunt doar cei care au venit aici "pe timpuri", sincer mi se pare o exagerare si o aberatie. Eu de cand am venit am cunoscut doar oameni tineri, veniti de max. 4-5 ani si cu totii o duc foarte bine, ii sunt recunoscatori Australiei pentru sansele pe care le-au avut aici si nici in ruptul capului nu s-ar mai intoarce in Romania.

    Nu stiu care e situatia ta exacta, nu am idee ce te asteptai sa gasesti tu cand ai venit aici si nu stiu cum o fi viata ta in Sydney. Eu stiu doar care e viata noastra in prezent, cu asteptari am plecat de acasa si ce am gasi aici, in Perth. Si una peste alta suntem nu multumiti, ci FOARTE multumiti de viata pe care o traim si perspectivele pe care le avem.

    Faptul ca in Australia viata e diferita de Europa, ca nu gasesti intru-totul aceleasi marci si servicii, asta mi se pare la mintea cocosului. Iar daca cineva se trezeste ca a aterizat in Australia si realizeaza ca nu poate sa traiasca restul vietii fara bere Ursus sau lapte batut Brenac, atunci imi pare rau, dar cred ca problema e a lui, nu a mea ca nu am scris pe blog ca la supermarket nu se gasesc de-astea.

    Asa ca, Misu, si eu iti doresc tot binele, dar te rog sa ma scuzi ca nu iti impartasesc sentimentele. De altfel as avea si o mica nelamurire: am observat ca, in prezentarea pe care ti-ai facut-o pe blogul tau, ai scris ca "ai lasat in urma 20 de ani de scoala si 3 de serviciu" ca sa ajungi in Australia. Pare, intr-adevar, un mare sacrificiu pe care emigrarea in tara asta te-a impins sa-l faci. Dar, presupunand ca nu ai facut 20 ani de facultate, sa inteleg ca acum esti student unde? La scoala primara? Te-au pus sa inveti din nou alfabetul nenorocitii astia limitati care nu dau un fac? Ce oameni, domne'...

    Sfat prietenesc pentru cei care gandesc ca tine: daca nu va place, la aeroport e deschis 24/7.

    RăspundețiȘtergere
  11. Misule,
    Vulpea cand nu ajunge la struguri zice ca sunt acri. Asa si tu.

    Daca vrei situatie materiala si bani, nu vii in Australia, ci te duci in SUA.

    Iar daca ai venit cu niste asteptari aici si ti-au fost inselate, e numai greseala ta ca nu te-ai informat cum trebuie.
    Pana una alta, tara asta de fosti ocnasi, de actuali oameni mai din topor, mai necizelati, mai ne-adusi la zi cu stirile din lume (ce folos ca tu erai "la zi" cu stirile cand nu ai stiut nimic de Australia cand ai venit aici - dovada chiar randurile din blogul tau unde zici ca nu e ce te ateptai - cine ti-a creat aceste asteptari, unde ti-e maturitatea pe care se presupune ca trebuie s-o ai pentru un asemenea pas), se afla in topul mondial la nivel de trai si calitate a vietii.

    Chiar in 1890 avea cel mai ridicat nivel de trai, cu ocnasii ei cu tot. Muncitorimea isi putea cumpara case. Hai sa nu dam cu pietre doar pentru ca nu intelegem si nu suntem in stare sa ne adaptam.
    Asa cum sunt ei si asa cum au fost, aici au creat altceva decat ce au lasat in urma, in Anglia.
    Iar faptul ca suntem multi romani multumiti, cu joburi si nivel de trai foarte bun, chiar fericiti aici, e foarte adevarat!! E palpabil!!

    Nu zice nimeni ca e o tara perfecta, are destule defecte, dar per ansamblu posibilitatile sunt mai mari decat hai sa zicem in Romania.

    Sistemul asta al lor, asa cum e el plin de defecte si neajunsuri, uite ca functioneaza foarte bine si a dus tara asta unde a dus-o. Cu toata inapoierea ei in anumite domenii si intarzierea cu care ajung marile cuceriri ale stiintei aici.

    Si hai sa zicem si despre lighioane, cand iesi la plimbare in natura nu dai de serpii aia 7 cei mai periculosi din lume, si nici paianjenii nu stau sa te vaneze, si nici frecventa accidentelor cu creaturile locale nu-i chiar asa de sperietoare precum crede lumea in Romania... si precum spui tu. Sa fim seriosi un pic.

    Strugurii nu-s asa de acri aici, ci tu nu ajungi la ei.

    RăspundețiȘtergere
  12. Tine-o tot asa Andule...!!!
    Ai dat prea multe argumente pentru unu' care n-o sa reuseasca vreodata.
    Bafta!
    Becle

    RăspundețiȘtergere
  13. mda,
    nu e prea placut comentariul lui misu pentru ca nu este documentat. De ce spun asta. Pentru ca:
    1. nu a plecat informat
    2. a plecat cu viza de student care nu ii permite prea multe (din informatiile mele culese de pe net, Oz are o politica de import bani pe seama studentilor internationali)
    3. se vede mentalitatea "romanului" care vede ca altul reuseste si el nu, adica "de ce sa nu moara si capra vecinului"
    4. fiecare are o anumita atitudine cand vine in Oz. Daca se vine cu o atitudine gen: VREAU SA IMI DAI JOB-UL si daca nu mi-l dai o sa zic, ca OZ este ce amai de k** tara, nu prea o sa reuseasca cineva.

    bafta misu cu gasirea unui job, si incearca totusi sa nu iti impui punctul de vedere pentru ca este unul personal si subiectiv.

    bunicul imi spunea ca fiecare doarme cum isi asterne.

    RăspundețiȘtergere
  14. eu am citit cateva insemnari , sincer am plans , ti-am votat pe bumbusica , va doresc numai bine .6 iulie 2010 giulia

    RăspundețiȘtergere
  15. @ Giulia

    Wow, am ajuns sa fac fetele sa planga!
    Sper ca nu dupa mine :)

    Oricum, multumesc mult pentru urari. Iar Bambusica iti e recunoscator pentru vot.

    RăspundețiȘtergere